Am descoperit de zilele trecute, in Antwerpen un parc.Un parc…Ne pierdem in adancul acestuia, impartim privirilor noastre cerul inalt, frunzele ametitoare, ramurile ce aspira sa soarba seninul, apele, florile, iarba desavarsita, fuga neasteptata a iepurilor, alee serpuite, ratele urmarite de nenumarati boboci, si privirile noastre ne multumesc…
Aici nu stie nimeni cum ma cheama, nimeni nu se gandeste din ce tara vin, nimanui nu-i pasa de trecerea mea peste firele de iarba( sa nu isi inchipuie cineva ca scrie undeva, ca in Romania, ,,Nu calcati iarba!amenda!…”).Nu e decat un loc plin de viata, care iti poate bucura o dupa-amiaza calduroasa de aprilie…
Undeva, la un capat de lume, intr-o tara indepartata, intr-un oras frumos, pe terasa insorita a unei case, cineva se intinde pe o canapea colorata, bea cafea si isi lasa privirile sa rataceasca prin gradina…peste liliacul alb sacait de albine…peste marul increzut, gatit cu flori si frunze albe, fosnitoare… peste ciresul inalt, dantelat, in care tot coboara pasari mari, colorate…peste arbustii proaspat tunsi, frezati, asortati cu cerul de aprilie…Se gandeste ca niciodata nu a vazut atatea pasari indraznete, guralive, atat de aproape...Privirile se amesteca apoi printre firele de iarba, se lasa adiate de vantul cald…Si, sorbind din cafea, cineva-ul acela asculta de cateva ore linistea…Linistea are aici, la capatul acesta de lume, pe terasa acestei case cu gradina, glas de pasari fermecate, voci de vant nauc ce suna frunzele, ramurile, florile…
Nu mai exista nimeni pe lume in dimineata asta tarzie, decat cineva-ul acesta captiv in libertatea vrajita a gradinii acesteia.Nimeni…nimeni…nimeni…
Si va spun un secret: cineva-ul sunt eu, cu cafeaua mea, in razele mele de soare ce au aurit gradina…Eu, care declar in aceste circumstante insorite si inflorite, ,,pe propria raspundere” ca fericirea exista…exista…e aici, in gradina casei acesteia, la capatul acesta de lume, in tara aceasta departata, in orasul acesta frumos, pe terasa casei acesteia.Exista macar in linistea acestor clipele in care niste albine sacaie liliacul alb, incarcat de primavara…
M-am imprietenit cu Iasiul in primavara trecuta.S-a prezentat singur,ca un oras fabulos si metafizic, prin Copoul inflorit, imprimavarat de lalele aproape ireale, prin Bojdeuca lui Creanga pe care am indragit-o cu totii fara a clipi, prin ospitalitatea moldoveneasca cu care nu ma intalnisem niciodata, dar mai ales prin dragostea sincera cu care oricare iesean intalnit in strada ne-a vorbit despre acest oras… Anul acesta am revenit in acest salas binecuvantat ce ne-a primit cu porti deschise larg, firesc, oras ce poarta urme ale unui trecut literar pe care te invita sa il descoperi, oras ce ne invata ca in aerul lui respiri cultura, ca e ocrotit de spiritele atator destine desavarsite ce s-au perindat pe aici: Eminescu, Maiorescu, Negruzzi, Grigore Vieru, Ionel Teodoreanu…lista e lunga, lunga, stralucita!In Sala Pasilor Pierduti de la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza”, picturile lui Sabin Balasa vorbesc despre sentimente, despre romanism, despre tineretea spiritului…Sub ciresii invesmantati de primavara, in curtea Bojdeucai lui Creanga, ni se spun istorii magice despre ,,Imparatul Povestilor”din mahalaua Ticaului..Ne reculegem sub cupole divine la Catedrala Mitropoliei ce adaposteste moastele Sf.Parascheva sau la Biserica ,,Trei Ierarhi”, unde a locuit o vreme Eminescu, unde a deprins Creanga tainele meseriei de dascal…In parcul Copou, imbratisam cu sufletul teiul eminescian si asezam o floare langa statuia poetului nepereche…Am ajuns sa iubesc acest colt de tara, unde am trait clipe frumoase, am ras si am plans, m-am lasat rascolita de emotii, dar am cunoscut si gustul prin nimic depasit al izbanzii dobandite prin munca si daruire, prin capacitatea de a face sa functioneze echipa profesor-elev…
In luna aprilie a fiecarui an, se desfasoara la Iasi Olimpiada de Limba, Comunicare si Literatura Romana,,Ionel Teodoreanu” pentru clasele a V-a si a VI-a, Etapa Nationala.Astfel, Iasiul devine in primavara, vreme de cateva zile, ca de atatea alte ori, capitala spiritualitatii romanesti la nivel de esenta.Sunt prezenti aici cei mai talentati copii din tara, spirite creative, spirite pasionate de literatura, de tainele limbii romane, de pastrarea si promovarea acesteia peste ani, poate cei care vor avea curajul sa transforme OK-ul in ,,bine”, Jobul in ,,serviciu”, Shopingul in ,,cumparaturi”, copii care au dovedit deja capacitatea de a fi,,altfel” intr-o societate in care altii stabilesc, din pacate, valorile(pe care poate, tot ei, olimpicii nationali la limba si literatura romana le pot reorganiza, reierarhiza poate, in vremuri mai faste). Participarile si premierile copiilor la olimpiadele de limba si literatura romana, imi aduc fericirea de a observa ca unii dintre elevii mei semneaza o promisiune frumoasa cu lectura, cu cititul, cu cartea, promisiune ce a deschis in mintea lor un Drum: iar pentru profesorul de limba si literatura romana nu exista provocare mai fermecata decat aceea de a urmari si de a incerca sa conduca frumos acest Drum oriunde ar fi sa duca el-la Iasi sau pe alt taram al slovelor, al metaforei, al implinirii!
Iubim cu toții primăvara : păsări, zbor, pomi în floare, lumină, liliac!Dar eu ador-și asta nu am mărturisit concret nimănui-ador, ador, ador primele clipe ale apropierii ei, în care e, fără îndoială, ceva măreț și sublim.Afară plutește atunci un aer fermecat, pe care numai sufletele care cer vindecare îl pot recunoaște.E ca și cum sufletul intră într-un soi de hipnoză, menită să îl tămăduiască și să îl șlefuiască întru perfecțiune. Apoi, miracolul se sfărșește, primăvara se instalează...și apoi...e la îndemâna tuturor!
Până atunci, am profitat în mare secret de hipnoza aceasta unică, dinaintea instalării primăverii și de locuri minunate în care am dat binețe zâmbetului enigmatic al dimineților.Mai întâi am primit degetele eterice ale vântului ce mi-a răvășit amuzat părul...pe malul Mării Nordului, la Zandvoort...apoi pe străzile unui oraș la care am visat cu toată ființa mea:Amsterdamul!
Amsterdamul...Spun unii că e prea liber aerul aici, că permisivitatea e la limita vulgarității...că e obositor, că e salașul viciilor...Se pot spune multe, dar eu voi spune doar ceea ce sufletul meu a căutat iscoditor pe străzile lui, ceea ce a înțeles din șoapta clipocită a valurilor, ceea ce a adunat spre a-și asigura speranța revenirii aici...cândva...
Amsterdamul are acel ,,je ne sais quai”ce are forța să uluiască.E un curcubeu pământean(sau nepământean?...parcă nu mă pot decide...) : mori de vânt, cașcaval, saboți, diamante, droguri, biciclete, vapoare, prostituție, cultură, istorie, modernitate-unitate în diversitate! Niciun loc din lume nu are cutezanța să adune la un loc atâtea extreme. Este un oraș ce arată oriunde și oricând că este viu, plin de culori.Clădirile sunt impresionante, multe dintre acestea fiind incluse în patrimoniul UNESCO.Străzile sunt înțesate de copleșitor de multe chipuri de turiști(deci, cine visează la o vacanță liniștită nu are de ce să vină aici!), de magazine(magazine de instrumente muzicale, de pălării, de droguri...), sex-shopuri, berării, cafenele retrodecorate.Ne oprim în fața unei cafenele unde un bărbat ce poartă un trenci cenușiu, eșarfă lungă, de mătase și o pălărie cu boruri largi, interpretează minunat o melodie celebră: What a Wonderful World( e un cerșetor ce, prin prestația sa dovedește că merită fiecare cent azvârlit de trecători în cutia așezată în fața lui...).Melodia aceasta ne însoțește pașii curioși și grăbiți pe trotuare, până ce se stinge...
Există în oraș peste 60 de muzee( Muzeul Van Gogh, Muzeul Național Rijksmuseum, Muzeul de Ceară Madame Tussaud, Muzeul Lalelelor, Muzeul Canabisului, Muzeul Hașișului, Muzeul Heineken), peste 120 de poduri luminate feeric noaptea, nunumărate teatre.
Red Light District este unul dintre simbolurile orașului: am pășit, se pare, în lumea exclusivă a adulților (vezi doamne!).Aici, vitrinele expun în lumina roșiatică a felinarelor...chipuri și trupuri feminine(sufletele nu se văd la vitrine...), unele armonioase, zâmbitoare, șăgalnice, ispititoare, obișnuite cu privirile curioase de care nu ascund nici părțile cele mai intime ale trupului lor, obișnuite cu tocmeala pentru serviciile sexuale pe care le oferă oricărui turist, spre a le duce ca amintire în oricare colț de lume.
N-am menționat biciletele(dar ce să spun mai întâi?)!Niciodată nu am văzut atât de multă lume pedalând! Parcările cu zeci de mii de biciclete m-au mirat tare!Oare cum își găsește fiecare dintre ,,parcanți” vehiculul propriu? Primăvară fiind, unele doamne poartă la ghidonul bicicletei câte un buchet de flori, și ...zambește!Ce frumos mi se pare asta!(trebuia să știu deja că olandezii iubesc florile!).
Altă curiozitate fascinantă a orașului sunt cele 2 500 de case-vapor, locuințe obținute din vapoare sau iahturi, racordate acum la curent electric și la gaze și care servesc de...domiciliu stabil(stabilit însă pe canalele Amsterdamului) unor familii.
Ultima vrajă pe care orașul o face cu noi, ultimul hocus-pocus se dovedește a fi...plimbarea cu vaporașul de mai bine de o oră, pe canalele amsterdaniene.Acesta îsi etalează orgolios, sigur pe farmecele sale, pe la fereastra ambarcațiunii noastre tot ce are el mai fascinant...Tac și îl privesc puțin pierdută: o lume a morilor de vânt, a canabisului, a hașișului, a cașcavalului, a diamantelor, a berii Hieneken, a saboților, a prostituției, a istoriei, a catedralelor, a muzeelor, a teatrelor, a bicicletelor, a canalelor romantice, a ,,interzis minorilor”...Oare cum reușește să le împace pe toate, să le asigure echilibrat coexistența?Mă recunosc fermecată în fața lui , îmi recunosc hipnoza și nu îmi pot stăvili dorința tainică de a-l revedea, în plin soare, altădată, altfel, poate la o sărbătoare a lalelelor așa cum numai el știe să compună...
Părăsim orașul...e noapte și a început să plouă...Spun în gând la revedere străzilor pe care am colindat, impunătoarelor clădiri tăcute, felinarelor roșii, vitrinelor diamantate, ascultând cadența ploii., a ștergătoarelor de parbriz și a bătăilor inimii mele vrăjite...What a wonderful world!!!....
