Reteta imperfectiunii

In fiecare zi, la fiecare pas, intalnesc  texte hotarate sa ne ,,schimbe  viata”, sa ne transforme in fiinte perfecte, in biete entitati ideale, fara dileme, fara incertitudini, fara esecuri.La orice rasfoire a paginilor virtuale gasesc incitante titluri-minune: 5 metode prin care iti poti afla sufletul pereche, 10 sfaturi pentru a preveni esecul marital, 7 motive pentru care sa nu te casatoresti inaintea varstei de 30 de ani, 7 posibilitati de a-ti schimba viata, 10 pasi care te pot conduce spre succes…Recunosc, de nenumarate ori devorez astfel de articole, cantaresc sau nu metodele/sfaturile/ideile/necesitatile…mentionate cu intelepciune prin reviste, insa ma gandesc azi…asa, autointerogandu-ma intamplator aici, in apropierea unei ploi marunte, pe terasa pietruita a unui castel pustiu, ca nu mai cred de multa vreme in retete.Sau, mai précis, eu cred ca nu am putut tine cont de ele niciodata.Nu am facut-o nu din trufia atoatecunoscatorului, nici din ingamfarea fiintei care stie raspunsuri pentru orice dilema(nicidecum!!!), nu am facut-o pentru ca nu ma pricep sa urmez pasi prestabiliti…premeditati.

Povestile mele de iubire(cele putine, dar frumoase si adevarate), au curs departe de regulile prestabilite ale

succesului: am incalcat multe conventii, m-am indepartat uneori de firesc, am iertat impardonabilul, ori am persistat in greseli vizibile din afara cu ochiul liber(ochiul oricui, dar nu al meu).Am ramas intre randurile unui poem uneori prea mult, alteori poate prea putin, dar, in mod sigur, am ramas atat cat am simtit eu sa raman, asa cum am simtit eu sa fiu.Am ascultat toate sfaturile celor dragi, insa nu am putut actiona decat asa cum m-a sfatuit inima mea(bine sau rau).Nu am stiut reteta prin care sa adaug anumite ingrediente obligatorii , ci am adus tot ce am fost eu, absolut tot ce m-am priceput la un moment dat sa fiu…

Meseria m-a chemat fara vorbe!Sufletul meu a alergat fara impiedicari inspre ea.Stiu ca retele succesului vorbesc despre alegerea atent cumpanita a unui domeniu profitabil, competitiv, eventual din mediul privat, intrucat vietuim intr-o tara in care statul nu isi pretuieste cetatenii.Stiu ca am trait momente in care orice om cerebral, echilibrat ar fi spus,,Adio, Romanie!”, insa nu sunt nici echilibrata, si nici celebrala in momentele in care trebuie sa aleg: aleg fara ezitari cu sufletul, nu cu mintea!!O fi bine, o fi rau??Oare ce ar spune retetele fericirii…Inca nu stiu, inca nu pot sa le pun la inima… Ba mai mult, singurele reguli dupa care ma ghidez in relatiile cu parintii, cu elevii mei, cu toti colegii sau cu sefii pe care ii am pentru diferite perioade de vreme, credeti-ma, tot cu inima mea le asortez!!!

Nu cred in retete!Nu cred nici macar in retetele culinare: in adancul sufletului meu cred ca mancarea cea mai gustoasa iese tot atunci cand o prepari cu drag, adaugand ,,la ochi” sau ,,dupa gust”ce crezi tu ca ar mai merge…

 Nu cred in retete!Le fac pe toate dupa inima asta a mea, dupa masuri, cantitati, pasi, sfaturi ad-hoc realizate doar de ea…

Ploua mult, desi e toiul verii si toti copacii batrani isi fosnesc vorbele intr-o limba incalcita, bizara.Cred ca retetele  sunt pentru oamenii aceia perfecti.Eu nu stiu sa fac decat cum, cat, ce simt cu toata fiinta mea.Pentru ca nu sunt o fiinta perfecta!

P.S.Si nici nu cred ca voi fi...

Kalispera...

Astazi m-am trezit speriata de zgomotul unei ploi torentiale care biciuia asurzitor obloanele dormitorului.Aici, in coltul acesta de viata, se aduna uneori toate anotimpurile intr-o zi, iar certitudinea verii a ramas in urma, in calendarul lasat acasa.Am luat cu mine doar gandurile calde la vacanta, cu ele mi-am captusit sufletul ghemuit cuminte, in mine, ghemuit in singura lume pe care el o cunoaste inca.

Nu mai asociez de multa vreme vacanta cu distractia.Pentru mine, vacanta e un prilej binecuvantat de a-mi trage suflul, si mai ales de a petrece timp cumva-oricum, in tihna,  cu cei dragi, timp pe care felul in care vietuim fiecare dintre noi nu ni-l mai lasa.Am ales un loc scaldat intr-un soare neobosit, la malul bland al unei mari risipitoare de energii albastru-turcoaz.

Adun aleatoriu ganduri si le revars pe aceasta fila, insotite de un sir de imagini stranse din zilele cu soare:

pescarusi, barci, vapoare, nisip, ape, maslini, leandri in floare, cafea bauta in zori pe un balcon, deasupra marii, cu cei dragi, scufundari, inot, apusuri splendide, tristeti, zambete, fructe de mare, sate pescaresti, stanci, valuri, umbrele de soare, marmura alba, plaje pustii, plaje animate, colindat, fotografiat, somn incert, catre seara, pe un sezlong auriu, arici de mare, brize ametitoare, stradute inguste, pietruite, case albe, obloane albastre, povesti vechi, antice, rascolitoare, lacuste cu zumzet rasunator, mandarini, pisici tacute, supa de peste…kalispera…

Stiu…nimic deosebit.Nimic uimitor, nimic fascinant…Nu mai e nou nimic sub soare, stim cu totii.E o poveste banala, eliptica,  despre un crampei de vreme, despre un crampei de lume, despre un crampei din mine.