Despre premii si primaveri la Iasi...

  M-am imprietenit cu Iasiul in primavara trecuta.S-a prezentat singur,ca un oras fabulos si metafizic, prin Copoul inflorit, imprimavarat de lalele aproape ireale, prin Bojdeuca lui Creanga pe care am indragit-o cu totii fara a clipi, prin ospitalitatea moldoveneasca cu care nu ma intalnisem niciodata, dar mai ales prin dragostea sincera cu care oricare iesean intalnit in strada ne-a vorbit despre acest oras…  Anul acesta am revenit in acest salas binecuvantat ce ne-a primit cu porti  deschise larg, firesc, oras ce poarta urme ale unui trecut literar pe care te invita sa il descoperi, oras ce ne invata  ca in aerul lui respiri cultura, ca e ocrotit de spiritele atator destine desavarsite ce s-au perindat pe  aici: Eminescu, Maiorescu, Negruzzi, Grigore Vieru, Ionel Teodoreanu…lista e lunga, lunga, stralucita!In Sala Pasilor Pierduti de la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza”, picturile lui Sabin Balasa vorbesc despre sentimente, despre romanism, despre tineretea spiritului…Sub ciresii invesmantati de primavara, in curtea Bojdeucai lui Creanga, ni se spun istorii magice  despre ,,Imparatul Povestilor”din mahalaua Ticaului..Ne reculegem sub cupole divine la Catedrala Mitropoliei ce adaposteste moastele Sf.Parascheva sau la Biserica ,,Trei Ierarhi”, unde a locuit o vreme Eminescu, unde a deprins Creanga tainele meseriei de dascal…In parcul Copou, imbratisam cu sufletul teiul eminescian si asezam o floare langa statuia poetului nepereche…Am ajuns sa iubesc acest colt de tara, unde am trait clipe frumoase, am ras si am plans, m-am lasat rascolita de emotii, dar am cunoscut si gustul prin nimic depasit al izbanzii dobandite prin munca si daruire, prin capacitatea de a face sa functioneze echipa profesor-elev…

In luna aprilie a fiecarui an, se desfasoara la Iasi Olimpiada de Limba, Comunicare si Literatura Romana,,Ionel Teodoreanu” pentru clasele a V-a si a VI-a, Etapa Nationala.Astfel, Iasiul devine in primavara,  vreme de cateva zile, ca de atatea alte ori, capitala spiritualitatii romanesti la nivel de esenta.Sunt  prezenti aici cei mai talentati copii din tara, spirite creative, spirite pasionate de literatura,  de tainele limbii romane, de pastrarea si promovarea acesteia peste ani, poate cei care vor avea curajul sa transforme OK-ul in ,,bine”, Jobul in ,,serviciu”, Shopingul in ,,cumparaturi”, copii care au dovedit deja capacitatea de a fi,,altfel” intr-o societate in care altii stabilesc, din pacate,  valorile(pe care poate, tot ei, olimpicii nationali la limba si literatura romana le pot reorganiza, reierarhiza poate,  in vremuri mai faste). Participarile si premierile copiilor la olimpiadele de limba si literatura romana, imi aduc  fericirea de a observa  ca unii dintre elevii mei semneaza o promisiune frumoasa  cu lectura, cu cititul, cu cartea, promisiune ce a deschis in mintea lor un Drum: iar pentru profesorul de limba si literatura romana nu exista provocare mai fermecata decat aceea de a urmari si de a incerca sa conduca frumos acest Drum oriunde ar fi sa duca el-la Iasi sau pe alt taram al slovelor, al metaforei, al implinirii! 

 P.S.Bravo Andra(2010), bravo Cora(2011)!! 

        .

What a wonderful world...

Iubim cu toții primăvara : păsări, zbor, pomi în floare, lumină, liliac!Dar eu ador-și asta nu am mărturisit concret nimănui-ador, ador, ador  primele  clipe ale apropierii ei, în care e, fără îndoială, ceva măreț și sublim.Afară plutește atunci  un aer fermecat, pe care numai sufletele care cer vindecare îl pot recunoaște.E ca și cum sufletul intră într-un soi de hipnoză, menită să îl tămăduiască și să îl șlefuiască întru perfecțiune. Apoi, miracolul se sfărșește, primăvara se instalează...și apoi...e la îndemâna tuturor!

Până atunci, am profitat în mare secret de  hipnoza aceasta  unică, dinaintea instalării primăverii și de  locuri minunate  în care am dat binețe zâmbetului enigmatic al dimineților.Mai întâi am  primit degetele eterice  ale vântului ce mi-a răvășit amuzat părul...pe malul Mării Nordului, la Zandvoort...apoi pe străzile unui oraș la care am visat cu toată ființa mea:Amsterdamul!

Amsterdamul...Spun unii că e prea liber aerul aici, că permisivitatea e la limita vulgarității...că e obositor, că e salașul viciilor...Se pot spune multe, dar eu voi spune doar ceea ce sufletul meu a căutat iscoditor  pe străzile lui, ceea ce a înțeles din șoapta clipocită a valurilor, ceea ce a adunat spre a-și asigura speranța revenirii aici...cândva...

Amsterdamul are acel ,,je ne sais quai”ce are forța să uluiască.E un curcubeu pământean(sau nepământean?...parcă nu mă pot decide...) : mori de vânt, cașcaval, saboți, diamante, droguri, biciclete, vapoare,  prostituție, cultură, istorie, modernitate-unitate în diversitate!  Niciun loc din lume nu are cutezanța să adune la un loc atâtea extreme. Este un oraș ce  arată oriunde și oricând că este viu, plin de culori.Clădirile sunt impresionante, multe dintre acestea fiind incluse în patrimoniul UNESCO.Străzile sunt înțesate de copleșitor de multe chipuri de turiști(deci, cine visează la o vacanță liniștită nu are de ce să vină aici!), de magazine(magazine de instrumente muzicale, de pălării, de droguri...), sex-shopuri, berării, cafenele retrodecorate.Ne oprim în fața unei cafenele unde un bărbat ce poartă un trenci cenușiu,  eșarfă lungă, de mătase și o pălărie cu boruri largi, interpretează minunat o melodie celebră: What a Wonderful World( e un cerșetor ce, prin prestația sa dovedește că merită fiecare cent azvârlit de trecători în cutia așezată în fața lui...).Melodia aceasta ne însoțește pașii curioși și grăbiți pe trotuare, până ce se stinge...

Există în oraș peste 60 de muzee( Muzeul Van Gogh,  Muzeul Național Rijksmuseum, Muzeul de Ceară Madame Tussaud, Muzeul Lalelelor, Muzeul Canabisului, Muzeul Hașișului, Muzeul Heineken), peste 120 de poduri luminate feeric noaptea, nunumărate teatre.

Red Light District este  unul dintre simbolurile orașului: am pășit, se pare,  în lumea exclusivă a adulților (vezi doamne!).Aici, vitrinele expun în lumina roșiatică a felinarelor...chipuri și trupuri feminine(sufletele nu se văd la vitrine...), unele armonioase, zâmbitoare, șăgalnice, ispititoare, obișnuite cu privirile curioase de care nu ascund  nici părțile cele mai intime ale trupului lor, obișnuite  cu tocmeala pentru serviciile sexuale  pe care le oferă oricărui turist, spre a le duce ca amintire  în oricare colț de lume.

N-am menționat biciletele(dar ce să spun mai întâi?)!Niciodată nu am văzut atât de multă lume pedalând! Parcările cu zeci de mii de biciclete m-au mirat tare!Oare cum își găsește fiecare dintre ,,parcanți” vehiculul propriu? Primăvară fiind, unele doamne poartă la ghidonul bicicletei  câte un buchet de flori, și ...zambește!Ce frumos mi se pare asta!(trebuia să știu deja că olandezii iubesc florile!).

Altă curiozitate fascinantă a orașului sunt cele 2 500 de case-vapor, locuințe obținute din vapoare sau iahturi, racordate acum la curent electric și la gaze și care servesc de...domiciliu stabil(stabilit însă pe canalele Amsterdamului) unor familii.

Ultima vrajă pe care orașul o face cu noi, ultimul hocus-pocus se dovedește a fi...plimbarea cu vaporașul de mai bine de o oră, pe canalele amsterdaniene.Acesta îsi etalează orgolios, sigur pe farmecele sale, pe la fereastra ambarcațiunii noastre tot ce are el mai fascinant...Tac și îl privesc puțin pierdută: o lume a morilor de vânt, a canabisului, a hașișului, a cașcavalului,  a diamantelor, a  berii Hieneken, a saboților, a  prostituției, a istoriei, a catedralelor, a  muzeelor, a teatrelor, a  bicicletelor, a canalelor romantice, a ,,interzis minorilor”...Oare cum reușește să le împace pe toate,  să le asigure echilibrat coexistența?Mă recunosc fermecată în fața lui , îmi recunosc hipnoza și nu îmi pot stăvili dorința tainică de a-l revedea, în plin soare, altădată, altfel,  poate la o sărbătoare a lalelelor așa cum numai el știe să compună...

 Părăsim orașul...e noapte și a început să plouă...Spun în gând la revedere străzilor pe care am colindat,  impunătoarelor clădiri tăcute,  felinarelor roșii, vitrinelor diamantate, ascultând cadența ploii., a ștergătoarelor de parbriz și a bătăilor inimii mele vrăjite...What a wonderful world!!!....    

Fac ce-mi spune inima!

       Într-o lume gri-blazată lipsită de entuziasmul clipei, în toiul unor  crize -economică, alimentară, nucleară,  într-un showbiz dubios valoric, poluat de  vedetisme, de  ,,concerte incendiare” , într-o societate  în care publicul așteaptă cu ochii măriți de curiozitate  dezarmantă verdicte  în cazul unor divorțuri ,,de interes național” sau bălăcăreala publică în care s-a transformat politica actuală - ei bine, chiar în această lume, aseară, la Sala Palatului din București, Horia Brenciu a oprit magic timpul în loc pentru miile de persoane venite alături de el.Tuturor ne-a  amintit  într-un mod  aproape nepământean, lecția despre frenetismul de a cânta din toata ființa, despre bucuria  de a cânta  pentru a-i tulbura pe cei din sală profund, obligându-i cu tot dinadinsul  la  râs și la plâns,  deopotrivă,  lecția despre exuberanța de a te simți viu! Omul acesta a strâns la un loc, printr-o minune, o suită de instrumentiști excepționali, care au interpretat însă și vocal, pe rând, impecabil, impresionant (așa cum Anda Adam nu va reuși niciodată, nici măcar la concertul ei din New York!și nici mulți alții!!)muzică de absolut toate genurile, în nenumărate  limbi, refrene de care sufletele celor prezenți nu se vor dezice poate niciodată.A surprins uluitor prin succesiunea minunată a  muuultor  momente, prin elogiul adus unor genii ca Gheorghe Dinică sau Florian Pittiș, prin duetele realizate regizat cu Smiley, cu Mihai Mărgineanu sau efectiv ad-hoc cu Oana Sârbu(pe care a identificat-o în sală, ca spectator).A reușit să concretizeze ideea de show...în sensul complet, complex  al acestui termen înțeles prea des greșit pe la noi! Poate părea neadevărat, dar  nu au lipsit de la această   lecție-surpriză oameni veniți din Iași, din Brașov, din alte colțuri ale țării; l-am aplaudat cu toții, nebunește, cu palmele și cu tot sufletul, recunoscători pentru o seară fermecată , pe care l-am obligat și noi, spectatorii, la rândul nostru, să o prelungească cu mai bine de o oră și jumătate...

     De ce scriu despre Horia Brenciu(poate v-a părut antipatic uneori la tv...)?Pentru că am constatat că unii dintre elevii mei nu știau cine e Horia Brenciu și consider că nu e rau să îl adauge și pe el la cultura lor muzicală.Pentru că simt că îi sunt datoare să fac asta, pentru bucuria cu care a cântat!!( am simțit la el și la toți oamnii aceia minunați care îi sunt alaturi, mare, mare, mare plăcere de a cânta).Pentru că unii  cred, se pare,  că numai Andreea Bănică, Monica Columbeanu, Bianca Drăgușanu ori Alex Velea sunt îndreptățiți să dea autografe de vedetă... Dar mai ales pentru că aș vrea să mă credeți că minunile există, chiar în această lume, chiar lângă noi, trebuie doar să vreți să le vedeți și să vă apropiați de ele!!Și să faceți, măcar din când în când, ce vă spune inima...(ca să nu credeți că exagerez, veți putea urmări concertul la televizor-va fi televizat în preajma sărbătorilor de Paști, la TVR)

   
        P.S.Dacă aș face acum ce imi spune inima, voi dedica adauga trei dintre cele mai iubite melodii ale mele, cu dedicații...

-,,Fac ce-mi spune inima!”-pentru cine a avut un week-end greu, cu munca, cu privare de Internet si telefon fix;

-,,Lucruri simple”-pentru voi, fetelor, cu miliarde de mulțumiri!!(una a propus să mergem acolo, alta a făcut rezervările și au iesit ... cele mai minunate lucruri simple pe care le-am trăit împreună...și cred că si separat!)

-,,Septembrie, luni”-doar pentru mine!!E a mea, și nu mă îndur să o împart cu nimeni!! 

 

   

Vă implor să fiți mereu ca primăvara!!!

              Ele pot face păsările să revină acasă, pentru  a-și umple cuiburile de viață. Ele pot învăța privighetorile să cânte, pot încuraja  cireșii să strălucească de speranța albă a rodului, pot adia cu iarba în bătaia înmiresmată a vântului.Ele  pot  polei diminețile cu ceață aurită de raze și pot complota cu cerul întreg spre a cerne minuni peste lume.Ele pot să facă firea întreagă să vibreze, pentru că  ele sunt ca primăvara, iar primăvara este ca ele: ambele sunt făpturile cele mai... născătoare de viață!

            Și atunci... Să fie o întâmplare pe lume  faptul că primăvara începe cu sărbătoarea lor?Cine să creadă asta?La început de martie, ca în fiecare an, am stat alături de ele, între ele, pentru a sărbători faptul că suntem femei!

             Mai întâi am ținut tovărășie mamelor elevilor mei, cărora le-am făcut surpriza unei iesiri la teatru, la plimbare, la cafea(complotând cu soții și copiii  lor). ,,Titanic vals”, piesa lui Tudor Mușatescu jucată la Teatrul Nottara le-a adus deopotrivă zâmbete și lacrimi: le-am observat aplaudând cu emoție și recunoștință o împletire de actori ce se înclinau la rândul lor, fericiți de ropotele vii și sincere pe care noi le risipeam pentru ei.A fost o zi frumoasă!( cel puțin la fel de frumoasă ca cea de anul trecut în care am sărbătorit ziua mamei tot cu elevii mei și mamele lor la o serbare înflorită, pe care niciunul dintre noi nu o va uita ușor, serbare ce a încălzit pe atunci o zi de 8 Martie cu viscol cumplit, ultimul viscol din an)

        Ziua de 8 Martie din anul acesta mi-a umplut brațele cu  buchete de flori, semne atât de colorate, proaspete, vii, înmiresmate ale gândurilor celor din jurul meu(le-am spus că dacă mi-au adus o floare, înseamnă că s-au gândit, fie și pentru o clipă, la mine).Seara am împărțit clipele cu alte ființe minunate(locatare în sufletul meu),  unele mai dragi decât altele!!!Nu am simțit decât bucuria de a le ști acolo, alături, semnificativ, la o sărbătoare a puterii lor magice...

  

           Iar acum, doamnelor, la început de martie, vă doresc din suflet să puteți mereu să faceți păsările să revină acasă, pentru a-și umple cuiburile de viață! Vă  urez să  puteți    învăța mereu  privighetorile să cânte, să  puteți întotdeauna  încuraja  cireșii să strălucească de speranța albă a rodului, să puteți neîncetat  adia cu iarba în bătaia înmiresmată a vântului!Vă țin pumnii să  aveți puterea de a  polei pe vecie diminețile cu ceață aurită de raze și să nu încetați nicicând să  complotați  cu cerul întreg spre a cerne minuni peste lume !Vă doresc să  obligați   firea întreagă să vibreze, pentru că voi, și numai voi  sunteți  ca primăvara, iar primăvara este ca voi: ambele sunteți  făpturile cele mai... născătoare de viață!Vă implor să fiți mereu ca primăvara și  promit că și eu voi încerca mereu să fiu  ca voi!

          P.S.Te iubesc atât de mult, mamă!

Sunt unic proprietar al unui imobil fermecat...

       Sunt unic proprietar al unui imobil, dar nu sunt niciodată  locatară unică în încăperile lui:  în sufletul meu locuiesc și au locuit mereu tot felul de oameni!Cum au ajuns să trăiască aici?Desigur,  prin întâmplări simple și frumoase pe care Cineva, ce-și are sălașurile în lumi ideale, Cineva care ne compune destinele mi i-a dăruit ...pentru că mă iubește. 
        
Cu unii m-am născut așa, sufletul meu le repartizase de la început odăile cele  mai  luminoase,  pe viață!Iar ei sunt acolo, de când mă știu, și nu vor pleca.Niciodată!Cred că nici măcar dacă sufletul meu se va  muta în altă lume! Sufletul va pleca  întreg, și, deci,  locuit!Pe alții i-am chemat  în vizită în primii ani de viață, fără să fiu conștientă că, treptat,  ei se mută acolo de tot.Azi sunt fericită de longevitatea găzduirii acesteia , de fiecare clipă în  care  ei m-au locuit și pentru fiecare clipă viitoare în care știu că ei mă vor locui.Alții  mi-au fost locatari dragi  vreme îndelungată: au apărut la ușa mea,  veniți  mai întâi în vizite lungi, presărate  de  flori, de priviri, gânduri, clipe vrăjite, apoi nu au mai plecat.I-am păstrat în spatele  ferestrelor mele deschise(!) și m-a făcut atât de  fericită mutarea lor aici.Când spațiul locativ a devenit însă prea întunecat, prea chinuit, le-am făcut bagajul și i-am dăruit străzii, fie- mânioasă, fie- revoltată sau doar prea amarâtă ca să îi țin la adăpost, într-un sălaș  atât de intim cum e sufletul .Uneori, reveniți,  au bătut prea tare la ușile ferecate, iar eu le-am deschis ori le-am azvârlit  cheia spre a-și deschide singuri și i-am mai găzduit o vreme, dar până la urmă, tot afară, pe trotuare  au sfârșit, iar în odăile în care locuiseră ceva-vreme, nu am mai adăpostit pe nimeni, și nu am păstrat decât fotografiile în care zâmbeam, larg, frumos, unul către altul(fără să le privesc însă prea des!). 

               Alți locuitori ai sufletului meu sunt la vârsta inocențelor minunate: iar sufletul meu răsună de glasurile lor voioase, de uruitul rolelor, de claxoanele bicicletelor lor, de zarva fermecată  a jocurilor lor. Ei fac magii în sufletul meu: știu drumul spre fabulos, spre minune, l-au învățat în  basmele desăvârșite din care s-au desprins.

              Acum ceva-vreme, cineva mi-a cerut cazare.Îl cunoșteam puțin, îl mai zărisem trecând prin fața imobilului cu pricina acum câțiva  ani.Atunci nu a îndrăznit nici măcar să bată la ușă.Azi l-a însuflețit ceva mai mult curaj: deși am ezitat privindu-l prea multă vreme fără răspuns din pragul ușii, el a intrat și s-a cuibărit într-o odaie. Zice că nu mai știe drumul înapoi, în stradă.Zâmbesc mereu când trec prin pragul ușii lui și... înăuntru e mereu lumină.

              Au existat și clipe în care am așteptat pe trotuarul inghețat, nopți și zile, devastată de spaima că o anume odaie rămanea goală mereu, deși adusesem aici toată lumina, toată căldura, toate florile pentru ferestre...E goală și azi, am încuiat-o...e sfâșietoare liniștea acolo .  

               Mereu am deschis larg ușa persoanelor ce și-au mutat  bagajele la  mine și sunt fericită cu ele, ne bem împreună cafeaua, privim uneori împreună pe fereastră, spre zări, văzând aceleași lucruri: răsărituri sau apusuri de soare, raze de luna, furtuni sau viscole , înfloririle desăvârșite ale împrimăvărării. Sunt femei și bărbați, tineri și vărstnici: în  sufletul meu, credeți-mă, locuiesc atât de frumos,  toți!!

              
Sunt proprietara unică a unui loc fermecat, pe care nicio criză imobiliară nu îl poate devaloriza!Încăperile lui sunt luminoase, ferestrele lui sunt pline de flori, înăuntru e mereu primăvară, pentru că aici locuiesc pe vecie oamenii pe care eu îi iubesc!

Am așteptat primăvara...

      Am așteptat primăvara în fiecare clipă din iarna aceasta...Am așteptat-o în taină, cu pumnii strânși, cu ochii închiși, cu spaima colosală că atunci când va veni, nu va mai găsi nimic din mine, după o astfel de iarnă.

        

      Am dorit-o  încă de când cerul  toamnei târzii se întunecase  nefiresc. Am așteptat-o alături de toate păsările gonite de acasă. Am strigat-o în șoaptă, speriată,  când moine reci au luat în stăpânire tot ce respiram.Am simțit că am nevoie de pacea  luminii ei în diminețile împovărate de chiciură pâcloasă.Am visat la ea când zăpezile grele mi-au împotmolit pașii pe trotuare.Am cerșit  venirea ei când m-au biciuit peste obraz viscole nedrepte.M-am rugat să ajungă aici  atunci când gerurile grele au mușcat din mine lăsându-mă fără suflare.Am strigat-o din răsputeri în nopțile înghețate, pustii și mute, până ce vifore încrâncenate mi-au împărțit glasul la cele patru zări. Am  pândit razele ei blânde ca să topeasca țurțurii și gheața de pe ferestrele mele.Am implorat-o să se strecoare în mine când m-a nins viscolit. Am tânjit să sclipească măcar o clipă  în sufletul meu  mai ales când m-am întrebat plânsă, umilă sau răzvrătită de ce mă frământă atâtea viscole???

       

             Am așteptat primăvara, iar primele zile cu soare îmi dau de veste că ea e aici, oricâtă iarnă a mai rămas în calendare !O merit!(în toate zilele viforoase  am sorbit cu  bietele mele  puteri sfârșite leacul  gândului  că ea va veni firesc, așa cum vine de când e lumea dupa geruri și cumpliri nedrepte) ... Sufletul meu se cutremură doar, reamintindu-și cât de iarnă i-a fost...Cu primăvara, el nu  cerșește fericire, ci liniște, liniște, liniște...

      

          Am așteptat primăvara în fiecare clipă din iarna aceasta...Am așteptat-o în taină, cu pumnii strânși, cu ochii închiși, cu spaima colosală că atunci când va veni, nu va mai găsi nimic din mine, după o astfel de iarnă.Am așteptat primăvara în fiecare clipă din iarna aceasta, dintr-un singur motiv: ca să mă învețe ea.. să zâmbesc!