joi, 19 mai 2011

Despre o ploaie oarecare...


Joi, 19 mai, trecut de ora 16...E ora de lb.română  la clasa a V-a.La etajul al doilea, unde e sala de clasă în care am oră,  niște copaci freamătă, într-o risipire de vânt.Îi observ din când în când, cu un colț de privire, dar noi vorbim despre subiect și despre predicat, iar ei și foșnetul lor încearcă să capteze atenția mea și a copiilor, împiedicând reamintirea unor cunoștințe necesare pentru obținerea unor note bune la teză.

Trec minutele, amețite de substantive, verbe, creioane colorate, răspunsuri ferme sau ezitante, și...deodată, cerul vuiește de tunete grele și se trezește biciuit de fulgere colosale!În clasă, stupoare!Interjecțiile din caiete năvălesc în glasurile elevilor mei și în aerul prevestitor de furtună: aaaa!uaaaau!!!e-eee!!!  Mă înfioară și pe  mine vocile  lor: e uimirea copilarească, unică, atât de frumoasă, e un entuziasm nestăpânit, molipsitor,  în fața unei ploi de vară, răsărite pe neașteptate la fereastra clasei lor, în timpul orei de limba română!!!Zâmbesc spre ei și spre ploaia din fereastră...și abandonăm pentru câteva clipe exercițiile și grijile pentru teză. Ploaia se pornește, uluitoare, curată, țesând cerul, pământul, verdele nenumăratelor frunze de salcâm, și exercițiile noastre recapitulative pentru teza de săptămâna viitoare, într-o pânză de argint!Năvălim la fereastră, și eu,  și ei, și privim vrăjiți pânza fermecată de ape.Îi ascultăm cadența și ne minunăm de nuanțele cerului!Le spun că, deși e atât de încruntat de  griuri morocănoase, poate că până la pauză  vom zări curcubeul...Apoi revenim la locurile noastre, la caiete și analiză gramaticală, trăgând din când în când cu ochiul  spre fereastră, unde ploaia strălucește risipind alte voci nedeslușite prin lume  și speranța că în urma ei  cerul va ști să zâmbească.

După pauză, mă întorc în clasă – aceeași clasă, aceiași elevi, aceleași ferestre de unde priviserăm împreună cerul, copacii și ploaia, în ora precedentă.Primul vorbește(ca de obicei)cu o urmă de regret în glas,  Costin:,,Doamna, nu a apărut curcubeul!!”.Privesc preț de o clipă spre fereastră : într-adevăr,  curcubeul nu a venit...nici azi...

 Mai târziu, pornesc spre casă, cu lacrimi în ochi, sub umbrela mea cenușie..Îmi stăruie în minte dezamăgirea elevilor mei care nu au găsit curcubeul după ploaie, așa cum le spusesem eu că va fi...Și îmi dau seama că nici eu nu am mai văzut de mult curcubeul, deși  îl aștept  undeva, în sufletul meu speriat de ploi și fulgere, și cel mai adesea aș da fără să ezit tot ce am, ca să-l zăresc strălucind  adevărat doar pentru mine, fie și pentru o clipă în urma unei ploi... oarecare!  

13 comentarii:

  1. Foarte frumos lucruri despre Costin

    RăspundețiȘtergere
  2. Copil, adult......indiferent de varsta cautam curcubeul si ne umplem inima de frumos, de speranta cand il intalnim.
    Curaj, draga mea, va aparea ......iar daca nu, deseneaza pe geamul clasei un curcubeu frumos si adu zambetul copiilor !

    RăspundețiȘtergere
  3. In acea zi si eu am sperat sa vad curcubeul, asa mare si rotat, arc peste Dunarea, caci eu am vedere catre bulgari, iar curcubeul, intotdeauna, face arc peste Dunare :)

    RăspundețiȘtergere
  4. e esential ca va veni!frumos!intr-o zi frumoasa!dupa o ploaie frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  5. Super Blogul......:x.Foarte frumos despre curcubeu
    :x sunt Alin de la a 5-a E

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte frumos blogul...:X Va felicit!:X
    Bianca a5-a E

    RăspundețiȘtergere
  7. Foarte frumos!:X....Si eu astept sa vad curcubeul impreuna c u colegii mei la ora de fizica...bucurosi unii ca am luat note mari la test...alti tristi...eram emotionata datorita testului dar si a ploi de afara...asteptam parca cu inima inghetat sa iasa curcubeul de dupa nori..inima sa-mi dezghete...dar in zadar...el nu mai aparea...si noi il asteptam...cu sufletele inghetate.

    Flory a7-a F

    RăspundețiȘtergere
  8. imi place blogul dumneavoastra!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  9. mie imi plac lectiile pe care le predati si de aceea imi place sa raspund la fiecare ora





    5e

    RăspundețiȘtergere
  10. dupa ce am scris comentarile am citit mica poveste a dumneavoastra despre ploaia de saptamana trecuta si despre costin care este primul care va intreaba ceva

    RăspundețiȘtergere
  11. Foarte frumos,felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  12. Chiar daca a fost doar "o ploaie oarecare" si finalul nu a fost cel asteptat,sunt sigura ca veti avea parte de "o ploaie a dumneavoastra" si de un curcubeau pe care il veti zari singura.Acel curcubeu va fi acela pe care il asteptati de mult.

    RăspundețiȘtergere