Prin Regensburg, pe străzi cu povești medievale

În orașul german Regensburg am alunecat ca într-un vis(chiar în sensul denotativ al acestei expresii), la o întarziată oră de   noapte, ultima noapte  de iulie, iar ochii mei au rătăcit tare obosiți pe străzi căutând doar numele salvator  al vreunui hotel .Nu am avut energia să-i simt aerul de poveste,  nu am avut presentimentul situării într-un spațiu ,,cu farmece”...Dimineața însă,  am coborât în oraș, împletind primii pași tăcuți pe caldarâmul de piatra.Am tras aer în piept și m-am simțit invadată de minune!Când ajung într-un spațiu la care sufletul meu rezonează(încă nu știu exact din ce motive, pe ce criterii, de ce soi de energii tulburat), mă simt ca sub o vrajă…tac, zâmbesc, ascult, pășesc, tot caut cu  privirea, caut apoi cu toate bătăile de inima, analizez, opresc timpul, tremur până în străfundul sufletului, cern totul prin sita lui aurie , apoi iar tac, și iar zâmbesc…Îmi place să mă bucur de locuri...de oameni...de cer...

 Am citit odată  că Regensburg , orașelul acesta din centrul Bavariei, ridicat de-a lungul Dunării este,,cel mai bine conservat oraș din Germania”- țară unde conservarea monumentelor istorice pare a fi cea mai importantă industrie( se spune că după fabricile BMW și Siemens). Străzile medievale sunt aici protejate prin lege încă din anii 1970. Toate bisericile, vilele patriciene, turnurile, zidurile romane  pe care spațiul acesta le însumează  sunt autentice - Regensburg a scăpat neatins de bombardamentele celui de-al doilea război mondial, de aceea, m-am  simțit ca într-un muzeu în aer liber, din aerul căruia am respirat povești amestecate, strălucite, ale ultimilor 2000 de ani.Exista familii care locuiesc în case vechi de 1500 de ani, locuite 1500 de ani...Case frumoase, ce știu povești de iubire din alte, și alte, și alte timpuri...Centrul orașului este, desigur,  în patrimoniul UNESCO, traficul auto este restricționat la minim, dar pașii noștri curioși pot cutreiera pe oriunde, în orice colț al tărâmului acestuia în aerul căruia locuiesc atâtea povești!

Mândria orașului este, desigur, vechiul Pod de Piatră, Steinere Brucke. Orașul medieval se semețește  cu podul Steinere Brucke, construit în sec al XII-lea, primul pod de piatră construit vreodată peste Dunare. Cu o lungime de peste 300 de metri, podul este funcțional și astăzi și a devenit obiectiv turistic de prim rang al Regensburg-ului.Nu e spectaculos, dar e legendar, știe cadența a milioane și milioane de pași rătăciți de-a lungul multor sute de ani peste bătrânul fluviu. L-am străbătut cu același zâmbet într-un colț al sufletului, mi-am amestecat privirile cu undele învolburate ale Dunării, am ascultat aici concertul ad-hoc al unor tineri îndrăgostiți de muzica regae.

În prezența Domului Sf.Petru(Catedrala Regensburg) timpul a picurat cu greu frânturi de secunde, apoi s-a oprit pentru o vreme: am vizitat catedrala (monumentul deține un număr impresionant de vitralii medievale, majoritatea fiind de secol XIV și câteva de secol XIII), apoi am poposit  la o cafenea așezată chiar sub vechile vitralii, în vecinătatea turnurilor gemene ale domului.Ca într-o visare, am ascultat căntările desăvârșite de orgă, apoi, când orga a tăcut, am  ascultat vrajită pașii trecătorilor prin locul acesta minunat(chiar asta am făcut!!), mi-am agățat privirile când de zâmbetul vreunui trecător, când de petalele uluitoare ale florilor de la ferestrele învecinate ...Pentru mine, uneori, asta înseamnă fericirea!Nu e mult spus, sunt trăiri simple, carora le-am dat răgaz aproape o luna pentru decantare...

P:S:In aerul acelei dupa-amieze reci presarat doar din cand in cand de acorduri solemne de orga,  numerosi turisti  sorb din cafea  in tacere.Ador linistea acestui loc…De la o masa alaturata, aud insă, fără să vreau, frânturi din conversația  a doi tineri:,,frate, era pă peron vreo 6 bucăți bune-bune, numa’n streci strălucitori, machiate, aranjeate și a venit toate spre mine”…../,, îți dai seama?la douăj’ dă ani spărgeam cu  miilii dă euro…” Conversația se făcea, ați înțeles, în…limba română pe ton strigat…

Am părăsit orașul cu același zâmbet în colțul sufletului, dar  gândul mi-a plecat pe neașteptate, pentru câteva clipe,  la reclama aceea tv.ce promovează cărțile apărute cu ziarul Adevărul.Parafrazând-o, mi-am spus: pentru cei care mai au obiceiul să citească uneori, orașul acesta înseamnă istorie, cultură, legendă; pentru  ceilalți-e doar un loc unde poți bea bere ieftină și  poți mânca cei mai buni cârnați bavarezi! Loc sub soare e, slava Domnului, pentru toata lumea!

Budapesta-km 0

         

        Sfarsit de iulie…cer indecis, de o frumusete, fireste, nepamanteana...Sunt obosita de drumul chinuitor si privirile mele nu se pot agata de nimic…Intrarea in oras insa, imi trezeste ceva batai de inima: Dunarea e prima care ne da binete  si ne zambeste, ca si cum ar fi stiut ca venim aici, ca si cum ne-ar cunoaste, ca si cum ne-ar invita…Desi credeam ca nu voi putea rezista decat la o plimbare rapida cu masina prin oras, maretia acestuia ma convinge in cateva clipe sa-l strabat pe jos.

 Budapesta-km 0…cer indecis, de o frumusete care imi da putere sa cobor pe strazi, intr-o hoinareala frumoasa, frumoasa…Podul cu Lanturi(unul dintre cele 9 poduri de peste Dunare din Budapesta) e impunator.De aici poti admira fara sa stii prea bine ce cuvinte sa rostesti orasul, acoperisurile cladirilor, undele argintii ale Dunarii, du-te-vino-ul de pe soselele paralele cu fluviul, Cladirea Parlamentului mareata, constienta de ridicarea ei incantatoare catre cer…Pe stradutele cu suveniruri, numerosi precupeti stiu romaneste, zambesc frumos, galant, imbietor…

Palatul Regal are o alcatuire monumentala, si e plasat parca in aer, deasupra orasului.Cumva reusim sa ajungem la el, cu privirile pregatite sa cuprinda o priveliste spectaculoasa.Desi puteam alege urcarea cu funicularul, preferam ascensiunea pe treptele inverzite din parcul ce inconjoara palatul.E un loc frumos, aproape de cerul care tot nu stie daca sa sa zambeasca sau sa se incrunte.De aici orasul se arata minunat: strazi, capodopere arhitecturale, felinare, parcuri, oglindite toate in undele batranului Danubius…

Stiu multe povesti despre trecutul acestei capitale frumoase compuse in 1873 din  trei orase istorice(Obuda, Buda si Pesta), capitala inclusa in patrimoniul universal de catre UNESCO, despre baile termale renumite in toata lumea(locul al doilea in lume la izvoare termale), despre metroul-capodopera inginereasca ce strabate orasul in mod spectaculos, pe sub undele Dunarii, despre nenumaratele muzee…dar nu e vreme pentru a trai aceste povesti acum, in vara aceasta, in toiul acestui drum lung si extenuant catre Belgia…Acum nu e timp decat pentru cativa pasi grabiti pe strazi,  pentru cateva fotografii, pentru un zambet deschis catre intreg orasul desfasurat privirilor noastre acolo, sus, sub cerul acela indecis si de o frumusete ireala de sfarsit de iulie… 

Cu raze de soare prin bagaje...

M-am gandit de multe ori ca vad imprejur cum vreau eu sa vad…vad imprejur ce vreau eu sa vad, din perspectiva subiectiva a sufletului pe care il detin…,,Suntem diferiti…din fericire”- asa suna  o reclama intalnita  pretutindeni, de  aceea simtim, vedem, traim diferit…Nu ,,mai bine” sau ,,mai rau”, ci diferit…

Asa am ajuns la gandul ca sunt milioane de turisti care se imprietenesc anual cu soarele Greciei, care se lasa purtati catre apele ei ireale, apoi duc in mii de colturi ale lumii pareri, idei, imagini, trairi diferite…Eu am adus acasa cu mine anul acesta din Grecia bagaje frumoase, colorate,  dragi…

Din punctul meu de vedere, Grecia nu inseamna lux, opulenta, distractie, all inclusive.De asemenea, nu pot incerca sa o descriu folosind  adjective ca ,,eleganta”, ,,stralucitoare”, ,,cocheta”…Nu te dezarmeaza, nu te lasa mut de uimire, dar e  un loc  despre care  recunosc onest ca are o vraja a lui ce poate aduce bucurie curata, bucurie la nivel de esenta.In sufletul meu, Grecia va insemna mereu :  ape de o culoare ireala, ireala, in divine nuante de turquoise, valuri blande, stanci, plaje desavarsite cu nisip fierbinte sau pietroase(au si ele poezia lor), taverne  cu fete de masa in carouri colorate, maslini, leandri infloriti, case albe, pescarusi care nu se sfiesc sa manance din palmele turistilor…Imi voi aminti cu drag diminetile in care strabateam portul in drum spre plaja, cand sufletul meu intreg zambea admirand barcile albe in care pescarii isi pregateau navodurile pentru o zi de pescuit sau apusurile de soare pe plaja, atunci cand in orice fotografie pe care o faceam stralucea cate o raza fermecata.Voi pastra un colt frumos de amintire pentru Panagia-un sat pescaresc cu stradute inguste, plin de pravalii colorate, pentru gustul de souvlaki cu arome de lamaie,  pentru stancile acelea pe care am ascultat ca intr-o hipnoza soaptele marii, si ale cerului poate…In sufletul  meu,  Grecia e modesta, insorita,  alba, aurie, verde, linistita, frumoasa, vrajita…

Revad cu drag in fotografii  chipurile celor impreuna cu care am impartit aceste locuri, cautand macar un zambet de la fiecare: Lili si Dan au macar un motiv adevarat sa fie fericiti, pentru ca intr-o dimineata frumoasa soarele insusi i-a asteptat, neindraznind sa se ridice catre cerurile lui, pana cand ei nu au ajuns la intalnirea cu rasarirea divina!Mari si Ionut se bucura cel  mai frumos pentru zambetul lui Edi, deci si ei trebuie sa fi avut, la randul lor, macar un motiv de bucurie pentru ca Edi a invatat sa inoate , a mancat oricata inghetata a vrut, a pescuit o sepie cu ajutorul ustensilelor nou achizitionate…Edi a avut cele mai multe motive de bucurie: nu am vorbit despre lectura, a cumparat tot ce si-a dorit, a pescuit.Noi…Noi ne-am bucurat de multe, cred ca de fiecare clipa(mai putin de amenda pentru depasirea vitezei legale…).

Suntem diferiti deci, si am adus cu noi, acasa, bagaje diferite, in functie de ceea ce a simtit fiecare dintre noi in zilele petrecute pe insula aceasta greceasca  imprietenita cu ape albastre, stralucitoare.Eu  am adus in bagajele mele crampeie de bucurie: soare, valuri, stanci, pescarusi, maslini, macar cate un zambet de la prietenii ce ne-au insotit si dorinta sincera de a ma intoarce candva, oricand in Grecia, careia pana atunci ii promit cu sufletul tulburat o alta dimineata in care sa le spun maslinilor si apelor ei fermecate…καλημέρα …