Si eu, si ea - răvășite de vânt, de soare, de zâmbet, de iubire...

E un obicei binecuvântat, ca de 1 Mai să alerg cu sufletul tremurând tulburat la o întâlnire vrăjită. Nimic nu mă poate face să renunț la întâlnirea aceasta, căci o așteaptă de ceva vreme și bătăile inimii mele, și ochii mei, și tălpile goale, și palmele, și părul dornic de răvășiri de vânt!!! E un obicei îndrăgit ca de 1 Mai să o caut, să-i duc ei bătăile inimii mele, scânteierea aurită a ochilor mei, cadența ușoară a tălpilor mele, atingerea palmelor mele, răvășirea părului și a tuturor gândurilor pe care le port ... E un obicei frumos să-mi duc sufletul la întâlnirea aceasta, căci sufletul meu moare și înviază de bucurie când aude vocea ei...E un obicei copleșitor ca 1 Mai să mă întâlnesc pentru întâia oară într-un an cu marea!

Anul acesta ne-am întâlnit în Olanda, la Zandvoort: amândouă, și eu- și ea,   răvășite de vânt, de  soare, de zâmbet, de iubire...Mă înfioară prezența ei, mă cutremură și mă sărăcește de cuvinte.Așa că orbecăi printre vorbe, încercând să așez clipele petrecute acolo în câteva rânduri, spre a le nemuri...Au fost zile poleite de lumină, în care am cutreierat țărmul, m-am risipit cu nisipul, m-am visat amestecată  cu scoicile, am adiat cu ierburile înalte de pe țărm, m-am înălțat cu pescărușii, încercând să sorb măcar un strop de senin, pentru clipele în care în mine se vor frământa furtuni și ploi...Iar nopțile am întârziat pe plajă, amețită, fericită să o aud fremătând, spunându-ne povestea nemuririi, a neliniștilor înspumate, povestea unică pe care o aud numai sufletele care sunt vii...

Hotelul a fost transfigurarea concretă a  adjectivului ,,primitor”, ademenindu-ne  cu restaurantul plasat în vecinătatea imediată a scoicilor și a pescărușilor, piscine interioare sau exterioare, ferestre  împrietenite cu glasul valurilor...Un loc asortat cu marea și cu dorințele noastre...

Dacă închid ochii, îmi pot aminti și acum graba tălpilor mele în căutarea apei, pot simți aerul vrăjit de pe faleză, pot gusta nisipul lipit de buze, pot auzi ritmul divin al sosirii valurilor ce se sparg la țărm.Da, le pot auzi, simți și trăi și acum, deși m-am întors în orașelul acesta  asaltat de ploi reci, la treburile mele, la alte obiceiuri mai mult sau mai puțin vrăjite.Da, da, dacă închid ochii, pot simți adierile mării, pentru că uneori mă imaginez  și eu ca pe o mare...o mare de gânduri: unele care tremură în larg, și nu îndrăznesc să pornească spre mal, câteva iși  croiesc  drum către nisipul aurit, în lumina țărmului , iar altele grele, sunt scufundate în prea-adâncuri, pentru  vecie, poate...