,,Despre frumusetea uitata a vietii"...

De la o vreme ne ferim sa povestim intamplarile frumoase din viata noastra, iar atunci cand cineva ne intreaba ,,ce mai facem?”, raspundem adoptand din obisnuinta un aer blazat:,,hmm…nimic deosebit”…E adevarat,

onest vorbind, nu mi se intampla lucruri demne de mentionat in cartea recordurilor, nu deschid drumuri neumblate prin laboratoarele lumii, nu caut planete noi, insa uneori simt ca evit sa zambesc intamplarilor din viata mea, pentru ca trendul atitudinilor actuale tine de vaicareala, de nefericire si gri cotidian, de razvratirea disperata impotriva sistemului, guvernului, legilor, vietii de zi cu zi…Nicio realitate nu e de ignorat, insa aleg, macar din cand in cand, atunci cand inima mea ma trage de maneca, sa declar cu fruntea spre stele: sunt fericita!!

Stiu, pentru unii povestile mele sunt fapte obisnuite,  banale…doar pentru mine au poleiala fermecata!Insa mai stiu ca, daca fiecare dintre noi ar fi mai atent la ceea ce il bucura, daca fiecare dintre noi ar povesti macar din cand in cand despre cateo zi care i-a adus ceva mai multa lumina decat altele, vremurile in care traim ar fi(sau macar ar parea, pentru  cateva clipe) mai primitoare.

Zilele acestea am implinit o varsta…Mult?Putin?Nu asta conteaza, pentru ca nu am numarat niciodata anii, ceea ce m-a facut fericita pana la cer a fost insa, felul in care cei pentru care eu insemn ceva au fost alaturi de mine.Adverbul,, alaturi”mi se pare banal, sarac, incapabil sa insumeze ceea ce am vrut eu sa subliniez, mai ales cand sunt implicati in descrierea faptelor peste 2000 de kilometri- distanta…O parte dintre ,,cei pantru care eu insemn ceva” m-au urmat la capatul lumii(cu/fara teama de avioane): in plimbari, hohote de ras, fotografii, Paris, Brugge, Brussel, Anvers, tort, sampanie, imbratisari.Sunt prietenii mei de o viata, care m-au urmat cu relele si cu bunele lor, stiind ca si eu sunt facuta cu bune si rele(in doze nu neaparat proportionale)…O alta parte dintre cei care s-au cuibarit in sufletul meu au ramas acasa, insa surpriza filmului lor sosit aici pentru mine, m-a dus spre trairi care  devasteaza, opresc bataile inimii cu adevarat!Cat am plans!Cat am ras!Cat de iubita m-am simtit!Cat de speriata ca in viata asta nu voi putea fi capabila sa le intorc bucuria, sa le multumesc prin fapte pamantesti!Apoi-sutele de urari pe care le-am primit intr-o singura zi(stiu, unele din obisnuita traditie pe facebook, insa altele cu substrat frumos, emotionant)…

Si atunci, cum sa ma intorc acasa si sa raspund celor care ma intreaba ,,ce mai fac?cum a fost?” ridicand din umeri, cu un aer indiferent si sa afirm, dupa cum e moda - ,,a fost OK”?? Cum sa pot face asta, cand inima mea inca bate nebuneste!!O sa raspund asa cum simt:a fost cea mai frumoasa aniversare din viata mea de pana acum, viata mea e populata de oameni minunati, pe care pot sa-i ador si, momentan, sunt cea mai fericita persoana din lumea asta mare!”

P.S.-Nu va fie frica sa faceti la fel, daca veti simti la fel!!Stiu, vor veni si zile amare, voi scrie si despre ele, atunci cand inima mea mi-o va cere, insa va rog pe toti, macar pentru o secunda pe zi, ganditi-va la omul/ zambetul/ vorba/ intamplarea/ cartea/ filmul/ melodia/ dimineata/ noaptea/ imbratisarea care v-a facut fericiti!!Sunteti datori vietii voastre sa ii recunoasteti frumusetea!
-Titlul acestei postari nu imi apartine: este titlul uneia dintre cartile dragi mie semnata de Andrei Plesu.Sentimentele, vorbele, fotografiile acestei postari sunt ale mele!!!Si vi le arat si voua!!