Azi am tras obloanele, ca să fie linişte…M-am
lipit de perete şi am respirat greu…Sunt singură-singură, nu mă cunosc nici
vecinul din dreapta, care în fiecare dimineaţă cântă la flaut în grădina casei
lui, nici bătrânica mereu curioasă care mă priveşte prin perdeaua ei ori de
câte ori ies în grădină ca să văd dacă soarele intenţionează să revină la locul său…Am tras obloanele, ar trebui să îmi trag şi sufletul…
Mi se pare că mi-e greu, cumplit, frumos,
îngrozitor, riscant, extenuant, că mi-e e aşa cum numai eu ştiu…Au fost zile în
care am trudit câte 20 de ore dintre cele 24 existente, cu inima hăituită de
curgerea tic-tacului nebun al ceasului de la mână.Am pus mereu în truda mea tot
ce sunt eu, tot ce am ajuns să fiu.Am pus
fără să mă întreb ce iau!Şi a trebuit
să zâmbesc încrezător, cu toată siguranţa lumii adunată în priviri, chiar şi
atunci când în mine lacrimile erau cascadă dureroasă, nelăsată cu niciun chip
să isi strige spaima…Au fost zile în care aşteptarea m-a lăsat aproape fără viaţă, şi zile în care
îmbrăţişările primite m-au făcut să mă simt fără moarte pe lume!Au fost zile care aproape că m-au amuţit între
dureri şi zile cu întâmplări pe care nu voi şti niciodată să mi le explic, pe
lumea asta, au fost zile în care am avut tot şi zile în care am cerşit secunde…
Bucuriile şi tristeţile, deopotrivă, mă
devastează, şi zilele mele devin adeseori, prea adeseori, de neîndurat.Sau mai
degrabă maniera personală în care eu îmi întâmpin zilele mă devastează.Poate că
oamenii echidistanţi, obiectivi, echilibraţi privesc zilele lor cu o anume
cumpătare pe care eu încă nu am învăţat-o, nu am vrut să o deprind, o cumpătare
cu care inima mea(cea care pune în mişcare zilele mele)nu poate fi compatibilă
niciodată-niciodată.
Mă întremez anevoie, oprind pentru o fărâmă de
vreme timpul în loc, în tăcere, aproape în nefiinţă, la un capăt al lumii.Mă
gândesc pe îndelete la toţi cei pe care îi iubesc, ba chiar şi la aceia pe care
i-am iubit, mă gândesc pe îndelete la tot ce îmi e de neînlocuit şi… zâmbesc.Abia am putere să îmi pun papucii
de casă şi să îmi fac o cafea…Sunt devastată de toate zilele care mi-au forţat
bătăile inimii cu emoţii, cu bucurii, cu suferinţă…Mâine e, cu siguranţă, o
nouă zi!Astăzi am tras obloanele casei şi obloanele sufletului meu ca să fie
linişte…Un pic…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu