Rubrică nouă:OASPEŢI-CITITORI-SCRIITORI-ÎNTÂMPLĂRI ÎN CĂUTAREA UNEI (PO)VEŞTI

        Totul a început cu mulţi, mulţi ani în urmă. Era vară, lume multă, care mai de care cu „ifose şi talente”. Minionă, diafană, zâmbitoare, cu poftă de viaţă, pusă pe petrecere…era normal, că doar de aia ne adunaserăm.Deşi eram bărbatul în faţa căruia nu cuteza nimeni să ridice ochii şi căruia i se îndeplineau dorinţele „întocmai şi la timp”, am rămas cu toate cuvintele la nivelul gândului. Mai mult nu am putut…

Au trecut câţiva ani, multişori, până să îmi iau inima în dinţi şi să am curajul să îi spun: „…iţi doresc o zi frumoasă. Ca tine…”.A urmat prima întâlnire. Deşi eram de felul meu în stare să port o conversaţie, acum eram ca…”un elev cu tema nefăcută”. Şi asta mi s-a întâmplat destul de des în prezenţa ei; este şi motivul pentru care de foarte multe ori mi se reproşa că vorbeşte singură şi că sunt „plecat aiurea”. Au urmat şi alte întâlniri, dragoste ciudată pe ici, pe acolo, zâmbete, îmbrăţişări, reproşuri cu gust de neîmplinire…

Într-o noapte, o memorabilă noapte de vară, printre tunete, şoapte de amor, îmbrăţişări, rafale de ploaie, strigăte de dragoste, mângâieri, zvârcoliri, i-am propus să plecăm. Pentru început în vacanţă. „ Ce o să zică lumea?” au fost primele cuvinte care i-au scăldat buzele pline de sărutările mele. Apoi… că nu îşi poate lăsa copiii singuri, că…..nu a vrut cu cerul şi pământul să mă urmeze.

Cine poate şti cum ar fi fost dacă ar fi vrut…

A mai trecut ceva timp. Ne întâlnim, ne iubim…

Acum îmi spune că va veni o vreme când o voi căuta bezmetic, când îmi voi da seama că mi-a schimbat zodia, rostul, menirea, că…

      

…ar fi trebuit să conştientizeze că toate astea se întâmplă. Şi nu de acum. Că sunt un bărbat singur în ciuda a tot ce mă înconjoară şi a tot ce îmi decorează ambientul . Ea nu înţelege că ziua aceea a sosit de mult pentru mine. Nu înţelege că aproape tot ceea ce fac este fals, de convenienţă, de gura lumii(de care şi ea se ferea cândva), de…flori de măr…

E trist să ajungi să tragi o linie, să te întrebi ce ai făcut pentru tine şi să constaţi că totul l-ai făcut pentru ceilalţi, pentru societate, pentru gura lumii….

Am fost poate prea orgolios pănă acum să recunosc că aşa stau lucrurile, dar cred că e timpul să o fac, mai ales că şi în mintea mea radiografia cazului tot aşa arată.

Ştiu şi sunt conştient de multă vreme că este aşa.

Nu ştiu…cât priveşte sărăcia… am copiii…

 P.S.Textele publicate la această rubrică sunt exerciţii de ficţiune ale unora dintre cititorii blogului meu, inspiraţi de unele dintre textele de pe blog sau de întâmplările din viaţa lor.