Poveşti de primăvară

 A fost o primăvară lungă.Am împărţit-o la zările depărtate, am purtat-o prin trenuri şi deasupra norilor, am luat-o cu mine în bagaje, am risipit-o peste zilele grele, m-am întremat din mers cu razele ei blânde…

Început de aprilie… La Târgu-Jiu l-am întâlnit pe Brâncuşi-…Poarta –Sărutului mi-a părut simplă şi firească- o trecere albă, emoţionantă către aleea înverzită ce ştie drumul către   Masa Tăcerii, sub pletele despletite într-un verde prietenos al sălciilor de pe malul Jiului. Coloana Infinitului ne-a tulburat clipele…şi aşa greu de îndurat datorită competiţiei naţionale dificile (şi amare pe alocuri) ce ne- a adunat în oraşul înmugurit al lui Brâncuşi…Premiul Corei mi-a adus zâmbet şi frumuseţea gândului timid că  e soare…

Sărbătorile de Paşti m-au oprit pentru câteva zile ploioase, reci, apăsătoare, ostenite la peste 2000 de km distanţă.La Brugges, într-o biserică neştiută am ascultat slujba de Înviere nemiscată, tăcută, tulburată.Vestirea minunii eterne-,,Hristos a înviat!”- în  franceză, flamandă,  engleză,  greacă, rusă şi română a fost parcă o izbândă uluitoare, desăvârşită!Am colindat apoi undeva, într-o ţară frumoasă, departe, departe, pe malul aurit al mării, într-o joacă ameţitoare cu vântul, cu valurile, cu cerul întreg…

Am alergat însă acasă, căci alte drumuri mă chemau la Iaşi…Iaşiul de care sunt şi voi rămâne îndrăgostită fără tăgadă, fără ezitări, fără margini… Iaşiul cu picturile lui Sabin Bălaşa, cu bojdeuca fermecată a Împăratului Poveştilor din mahalaua Ţicăului, Iaşiul cu plopii fără soţ, cu teiul vechi eminescian, Iaşiul cu tot  Copoul lui în sărbătoare, Iaşiul  cu oameni  ce poartă suflete alese şi profund împodobite, Iaşiul cu străzile lui înclinate pe care aleargă tramvaie aurii, cu cele mai frumoase ploi albe de cireş… Am râs şi am plâns la Iaşi de câteva primăveri încoace.Am încercat şi am aflat drumul către poezie, către pictură, drumul luminos al sufletelor elevilor mei pasionaţi de arta cuvântului…

Reînceperea şcolii de după vacanţa de Paşti in ziua Sfântului Gheorghe mi-a adus multe, Doamne, tare multe urări!Şi atât de multe buchete de  flori, cum nu ştiu dacă am mai primit vreodată(printr-o minune frumoasă, eu primesc adesea flori!)! Toată casa mea a zâmbit în nenumărate culori la  vizita lor îndelungată, binecuvântată!!Lipsisem  aproape o lună…mereu pe drumuri, grăbită spre trenuri şi avioane, trăgând după mine bagaje uneori prea greu de purtat…tânjisem după un adverb de loc nepreţuit:,,acasă”…

 Acasă însă clipele mele sunt amanetate pentru încă multă vreme, iar primăvara mea se lasă invadată de teste, concursuri, renovări, cursuri, examene, teorie, emoţie, nervi, teamă, griji, nesomn, nelinişti, nepace…E greu şi limanul e încă departe.

A fost o primăvară lungă.Am împărţit-o la zările depărtate, am purtat-o prin trenuri şi deasupra norilor, am luat-o cu mine în bagaje, am risipit-o peste zilele grele…Oftez, îmi trimit privirile spre zări cu soare şi las povestea ei, povestea primăverii să meargă aşa cum vrea ea,  mai departe…