luni, 6 februarie 2012

În valea dintre suferinţă şi moarte, singurătatea e un oraş fericit!!!

Azi am ramas iar singura…
Tacerea din camera mea in seara aceasta, aburul care se ridica bland si aromat din ceasca alba cu ceai, sclipirea inghetata a zapezilor de la fereastra ma transpun in lumea unei  poezii care mi se pare atat de frumoasa, atat, atat de frumoasa!De dragul acestei poezii incep sa  ma gandesc la singuratati : la singuratatile mele sfasietoare, planse, urlate, la singuratatile mele frumoase, linistite, dorite,  cautate, la singuratatile pe care le-am preferat uneori unor nesinguratati care ma tineau captiva in suferinte grele, la singuratatile care au trecut sau care vor urma …
Sufletul meu a traversat veacuri, zile, clipe de singuratate: singuratatea face sau a facut parte dintotdeauna din viata noastra, a tuturor…
Am ramas deci, singura din nou…Cu ceaiul, cu ninsoarea, cu sunetul de neoprit al telefonului… Am ramas singura, dar(ridic priviri recunoascatoare catre cer), jur ca  sunt mai putin singura ca oricand!
P.S.Va rog, cititi cu sufletul versurile de mai jos!Promit intalniri constante cu poezia: poezia e alt ,,oras fericit"!!!

Singurătatea
     de Ana Blandiana
Singurătatea e un oraş
În care ceilalţi au murit,
Străzile sunt curate,
Pieţele goale,
Totul se vede deodată
Dilatat în pustiul
Atât de limpede sortit.
Singurătatea e un oraş
În care ninge enorm
Şi niciun  pas
Nu profanează lumina
Depusă în straturi,
Şi numai tu, ochiul treaz
Deschis peste cei care dorm,
Priveşti, şi-nţelegi, şi nu te mai saturi
De-atâta tăcere şi neprihană
În care nimeni nu luptă
Şi nu e minţit,
Unde-i prea clară
Ca să mai doară
Până şi lacrima de animal părăsit.
În valea
Dintre suferinţă şi moarte,
Singurătatea e un oraş fericit.

2 comentarii: