duminică, 4 decembrie 2011

Ultimele zile de toamnă-ultimele gânduri de toamnă...


Ultimele zile de toamnă mă aduc în fața paginii nescrise...gândurile mele rătăcesc printre zilele  aurite ale toamnei mele.S-a împlinit un an de când am un blog,  de când scriu ,,CUVINTE DE NISIP”, un an de când am mărturisit preatulburată că sunt,,NĂSCUTĂ TOAMNA”...un an despre care știu acum că îmi voi aminti adesea...E o bucurie adevarată(nici nu știți cât de adevărată!!!!) fiecare scriere de aici, fiecare comentariu primit de la cunoscuți și necunoscuți, fiecare vizită ce se înregistrează  (peste 10 000 de vizite, firește, peste 10 000 de bucurii!!).Constatam într-o zi  că numărul vizitatorilor e foarte mare, în comparație cu numarul celor care își aștern gânduri, sfaturi, comentarii...Oricum, e o bucurie mare să vă știu  luând cu voi măcar pentru câteva clipe gândurile mele...

Ultimele zile de toamnă mă aduc, deci, în fața paginii nescrise...Jurnalul toamnei mele strălucește de o lumină blând-aurie: clopoțelul reînceperii unui nou an școlar, zbor prin nori, Manneken pis(Bruxelles), Les jardins du Luxembourg, ore, note, cursuri, tulburări, emoții, zile grele, renunțări, lacrimi, zâmbete, amestecate miraculos, ca în viața oricărei ființe VII...Am mai spus-o, toamnele îmi sunt dragi, mă amețesc ...Toamna mă amestec printre frunze și urmăresc fiecare fir de vânt, pândesc toate ploile de la ferestrele din mine și petrec cel mai mult timp în adâncul meu, răvășit de întrebări uluitoare...Toamna nu caut vorbele, ci exist ca  să privesc, să ascult, să mă gândesc, să mă rog, să implor, să vreau, să renunț, să cred, să înțeleg, să uit, să plâng, să aștept, să merit, să... mor în fiecare frunză, să încerc învierea în fiecare dimineață cu soare...Toamna  e un anotimp al celor care poartă în,,colivia toracică”  un suflet...

Ultimele zile de toamnă îmi amintesc frumos că se împlinește un an de când voi luați cu voi pentru clipe crâmpeie din mine...Ultimele zile de toamna îmi amintesc în tăcere, cu lumina lor blând-aurie că am rămas  vie, oricâte frunze vor fi murit, chinuite,  în mine...










   
  

11 comentarii:

  1. Foarte frumos...toamna este un anotimp minunat...chiar daca ploua sau e soare fiecare avem un anummit sentiment in acest anotimp.

    Flory VIII F

    RăspundețiȘtergere
  2. Am citit mereu fiecare POSTARE(ganduri,trairi)ale dumneavoastra.De fiecare data scrieti foarte frumos.Daca Dumnezeu a dat un inger care sa aiba gria de noi(clasa VII A)aceea sunteti dumneavoasta.:*:*!



    Bianca.B

    RăspundețiȘtergere
  3. Toamna nu stiu daca e frumoasa la varsta voastra, Flori...cred ca vara va place voua mai mult...pentru ca e vacanta!

    Multumesc frumos, Bianca:mereu scrii cuvinte frumoase!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mie imi place si toamna...deoarece in acest anotimp incepe scoala chiar daca nu sunt o eleva care ar da orice pentru scoala....mie imi place totusi acest anotimp...cand vad frunzele rugini ale copacilor cazand...atingand pamantul ca un fulg de nea...

    Flory VIII F

    RăspundețiȘtergere
  5. Un anotimp frumos...,dar parca putin trist.In afara de inceperea scolii pe care o astept cu nerabdare altceva nu ma fascineaza.Pentru tine e anotimpul in care te-ai nascut si poate de aceea. Asteptam cu nerabdare o noua postare pe care o citesc cu multa placere. Imi plac enorm.

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc frumos. pentru cititul,,cu placere”!!!..Uneori toamna a tinut sa imi trimita semne de zambet sau de nezambet...si am inceput sa o traiesc mai altfel...

    RăspundețiȘtergere
  7. Toamna e frumoasa...pentru ca doar toamna cad frunzele ca lacrimi de ingeri...doar toaman pot sta pe iarba uscata ca firele ce ies din patura veche bunicii , doar toamna citim si scriem ultimele lucruri pentru un an scolar nou . Iubesc toamna si oamenii nascuti toamna , care scriu cuvinte de nisip si au curajul si harul de a impartasii cu noi sentimentele si trairile lor. Pentru asta va multumesc! Si va pot marturisii ca toate scrierile dumneavoastra sunt in computerul meu intr-un folder numit " ganduri de nisip in clepsidra vietii"

    Cristina.

    RăspundețiȘtergere
  8. Tuturor ne place vara pentru ca este vacanta, iarna pentru ca ninge vine Mos Craciun, Mos Nicolae, primavara este frumoasa. Dar toamna are cel mai frumos peisaj.In nici un anotimp nu exista frunzele care cad din copaci cu culori combinate, care te inveselesc. Toamna s-a nascut cel mai important om pentru noi.Un inger parca trimis de Dumnezeu pentru a avea grija de noi.Dumneavoastra sunteti pentru noi mama noastra, ne ajutati, ne sfatuiti, ne incurajati, si ne iubiti. Fiecare dintre noi are cate o clitate poate doua sau trei. Dar dumneavoastra sunte mai speciala.Aveti vocea calda, si inima deschisa pentru noi, stiti cum sa ne alinati orice durere, stiti cum sa ne incurajati, sau sa ne sfatuiti in cel mai frumos mod. Va multumesc si va iubesc pentru toate momentele in care mi-ati fost alaturi, m-ati incurajat.
    Ioana:)

    RăspundețiȘtergere
  9. Ioana, ce frumoase sunt sufletele voastre!!!

    RăspundețiȘtergere