Serbare de Craciun

Serbarea de Crăciun e un obicei frumos în anii de școală, un obicei care a existat dintotdeauna, atât la noi în țară, cât și în școlile de prin toate colturile lumii: vedem adesea în filme părinți prea ocupați care se grăbesc  să ajungă la serbarea copilului, pentru că acesta este un eveniment de la care nu concep să lipsească; uneori, în aceleași filme, pe scenă, copiii pândesc atenți sala și zâmbesc doar atunci când își văd părinții așezându-se pe locul lor de spectatori adorați!Serbarea de Crăciun e un prilej să fim alături cu totii: elevii, părinții lor, dirigintele(școala), pentru a deschide șirul sărbătorilor de iarnă, pentru a marca intrarea în vacanță, pentru a sărbători în felul nostru, sincer, școlăresc, Crăciunul.

În clasa noastră, Serbarea de Craciun e, de asemenea,  un obicei drag. De când suntem împreună(și am ajuns în clasa a VII-a), ne întâlnim cu bucurie la toate evenimentele de peste an. Și anul acesta, ca și în fiecare an, serbarea a sosit  firesc, frumos, sincer...După teste, teze, portofolii, note, medii, repetițiile sunt ca un puzzle de versuri, cântece, imagini, alegerea decorului, a ținutei vestimentare, nervi, oboseală, temeri...Am adăugat de data aceasta și promisiunea unei note maxime în catalog pentru semestrul care va veni dacă lucrurile vor ieși bine pe scenă(asta într-un moment tensionat, când parcă nimic nu mai ieșea asa cum trebuie)...

Astfel, într-o seară târzie, în sala de festivități a școlii, i-am invitat pe părinți la o lecție de dirigenție: așa am conceput serbarea din anul acesta-o lecție de dirigenție despre rostul, semnificațiile, frumusețea sărbătorilor românești de iarnă.Iar părinții au răspuns ,,prezent”, așa cum o fac mereu atunci când stabilim să ne vedem .Emoțiile mele și ale copiilor devin mai mari atunci când începem să îi zărim sosind, unul câte unul, sau doi câte doi(de cele mai multe ori vin ambii părinți, ba poate și bunici sau alte rude), căutându-și loc, potrivind aparatele de fotografiat.Mâinile și vocile tremură la început de mare emoție, cuvintele par a se împletici în zborul lor spre sală, dar serbarea curge apoi de la sine, sufletele noastre se întâlnesc obligatoriu cu fiecare vers, cu fiecare vorbă, cu fiecare cuvânt...Am avut ceva-emoții mai mari pentru băieții care, mai timizi din fire, nu se avântă prea temerari la cântat Steaua-sus răsare sau la rostirea Plugușorului, dar promisiunea notei de 10 face din ei actori aproape desăvârșiți!Fetele sunt mereu zâmbitoare, complice, îndrăznețe.Momentul de încheiere este un epilog intim în care destăinuim ce înseamnă Crăciunul pentru fiecare dintre noi.Cuvintele frumoase, simțite și presimțite ale elevilor mei vorbesc despre bucuria de a fi cu cei dragi, surpriza darurilor de la Moș Crăciun, brad frumos,  suflete pline de lumină, vacanță...mă alătur și eu ca ultim vorbitor și mărturisesc faptul că pentru mine Crăciunul e o minune despre care pot vorbi doar în șoaptă și cu smerenie și totodată o emoție mare, devastatoare, care mă împinge să fac urări de bine celor dimprejur:copiilor le doresc să aibă zăpadă, să păstreze prietenia cu Moș Crăciun, să înceapă anul viitor cu note bune;părinților le urez înainte de toate să se bucure mereu de acești copii minunați, să găsească Crăciunul mai ales pe tărâmul tainic al sufletelor lor!

Știu că nu suntem niste profesioniști mereu:copiii nu sunt actori, eu nu am pretenții de regizor, nu avem la îndemână deloc timpul necesar unor repetiții îndelung  gândite, răzgândite, nu avem nici decoruri fabuloase, nici cele mai bune idei...dar tot ce facem facem din suflet, cu dăruire...Iubesc acest obicei, apreciez complicitatea frumoasă a copiilor, prețuiesc prezența și ajutorul părinților, mă declar fericită pentru fiecare clipă care ne va  îndreptăți pe toți să ne amintim peste ani(când copiii nu vor mai  fi copiii, când parinții vor fi poate, bunici) că în fiecare iarnă, ca o mare familie, ne întâlneam cu suflete tremurate de emoție la Serbarea de Crăciun...

P.S. - Zâmbesc și acum când îmi amintesc cum una dintre fete îmi spunea, pe scena fiind, la sfarșitul serbării, din senin :,,Doamna, va iubesc”...Si raspund de la peste 2000 de km distanta: si eu va iubesc…sa aveti sarbatori frumoase!

Unde să căutăm minunea Crăciunului?

Am pornit cu toții să căutăm Crăciunul și tot mai mulți se declară atât de mulțumiți că l-au găsit!

Unde? În oportunitatea de a trimite mesaje,,minunate”copiate de pe Internet(cele mai multe  începând cu vorbele,, magice” :fie ca… ), în goana după cadouri, în decorarea caselor cu nenumărate lumini electrice, din dorința de a depăși eventual performanța la aprins beculețe a vecinului de alături, în maratonul derizoriu prin  hipermarketuri, în  zâmbetul fals al angajatelor de la orice ghișeu care sunt programate să ne ureze,,sărbători fericite”, în cozonac, caltaboș, tobă, șorici, vin, în reclamele strălucitoare, în promoțiile,, numai pentru dvs”, în extraordinara  găleată cu portocale, în blocajele  din trafic, în ghiftuială, în năpustirea asupra bucatelor la încheierea postului, în tocmirea pentru prețul brazilor ce zac pe caldarâm acum, dar urmează a fi aduși în case și împodobiți ,,de sărbătoare”, din necesitatea  de a respecta ,, traditia’’, în colindele  urlate obsedant în boxele din   mall-uri, supermarketuri,  carmangerii, în programele  ,,speciale” la tv., în e-mail-urile cu felicitari (primite de la persoane care nu ne-au sunat deloc, tot anul),  în cluburi, în cafenele, în hainele  proaspăt achiziționate ce subscriu trendurilor  actuale, în omniprezentul sac al omniscientului Moș Crăciun, în actele de caritate făcute obligatoriu la lumina reflectoarelor și trâmbițate prin  orice mijloc de comunicare în masă,  în disperarea de,,a fi in rând cu lumea”…Despre toate acestea(și câte oi mai fi omis!), în dezordinea lor, oamenii spun că alcătuiesc,,atmosfera de sărbătoare”sau ,,Crăciunul la români”…

Cred că am  pornit cu toții să căutăm Crăciunul unde nu e…deloc!Nu știu nici eu exact unde l-am putea căuta, cum am putea afla drumul spre el, dar simt că dacă ne-am opri o clipă din nebunia și înverșunarea cu care îl căutăm prin hipermarketuri, prin mall-uri, prin cluburi,  prin bucătării ca să fim ,,în rând  cu lumea”, poate că l-am găsi, oameni buni…

Atâta știu: Crăciunul e o minune, care a schimbat lumea întreagă pentru vecie,  iar noi îl sluțim și îl ciopârțim  an după an din tendința  de clișeizare, din eterna nevoie de a fi,,în rând cu lumea”! Și pentru că,  săraci fiind, unii se  încăpățânează să-și sporească sărăcia  mai mult an dupa an, necăutând, negăsind minunea Craciunului, eu îndrăznesc să încep o listă cu urări, făcute cu sinceritate oricui vrea să le primească. Vă doresc tuturor:

- ca nervii provocați de indecizia în alegerea cadourilor sau de aglomerația din magazine să nu vă facă să uitați cum trebuie dăruit un cadou celor dragi!

-ca toți cei cărora le veți dărui să știe să se bucure cu suflet de copil(doar ele, sufletele lor sunt inocente și impecabile în preajma Crăciunului)de orice dar le veți face!

- ca de Craciun să încercați să fugiti de îmbulzeală și să vă puteți retrage fie și pentru câtăva vreme în voi înșivă(acolo, în sufletul vostru poate vă veți întâlni cu Dumnezeu) sau în preajma celor pe care îi iubiți cu adevărat!

- să  vă înconjurați de tot mai multe suflete ce au  învățat cu adevarat iubirea   necondiționată!

-  ca tot mai mulți dintre voi să ignore mesajele conformiste, ridicole despre,,zvon de zurgălăi”, ,,steluțe de argint”, ,,sacul plin cu bunătate”!(Și în loc să  scriem  mesaje direcționate către toată agenda telefonului,  să ne limităm la a dărui îmbrățișări autentice , zâmbete sincere  celor apropiați)!

-  ca toți cei bogați să știe să le povestească fiilor lor despre copiii care mor de foame!,

- ca povestea reală a Crăciunului să nu fie ascunsă printre sclipirile,,magice”ale instalației electrice!

- ca voi toți să știți să vă  ridicați privirile spre cer  mereu, nu doar acum,  pentru că e Crăciun!

-  ca tot mai mulți dintre voi să caute Craciunul cu sufletul, și astfel,  să aibă mai multe șanse să îl găsească!(pentru că dacă nu îl gasim în suflete, nu îl vom găsi sub niciun brad, nu îl vom găsi în tolba niciunui Moș Crăciun, oricât de darnic sau inspirat ar fi el)

Șirul urărilor îl puteți continua !  Vă invit deci, să  continuați voi urările, azi ori în zilele ce vor veni, mai frumos poate, mai nuanțat!Voi,  toți cei care ați învățat smerenia și ați încetat să căutați Crăciunul acolo unde el nu există!

Fără cuvinte...

De când mă știu, muzica a făcut parte din mine, din toate clipele mele dureroase, strălucitoare, năuce sau banale.Muzica mi-a ținut mereu de urât și de frumos, mi-a acompaniat fără încetare  trăirile, m-a înălțat sau m-a prăvălit în mine. Prin viața mea se perindă de când exist  fel și fel de interpreți, fel și fel de cântece, fel și fel de versuri :  lista e luungă, atât de luungă(!), și tare dragă mie...În fiecare clipă liberă ascult o melodie, rostesc cu tot sufletul niște versuri, concordante mereu cu bătăile inimii mele, cu stări de moment, concordante mereu cu zâmbetele sau cu lacrimile mele.Știu pe de rost mii și mii de versuri, am tradus aproape toate cântecele care m-au vrăjit de-a lungul vremii, pentru că am simțit dintotdeauna nevoia frenetică să știu și să interpretez în manieră proprie  mesajul care însoțește acordurile muzicale.

De ceva vreme însă, pe nesimțite, am alunecat în afara cuvintelor, în afara versurilor, în afara nevoii de a asculta vorbe acordate cu note muzicale: am început să observ că muzica ce însoțește clipele mele de acum, nu mai are refren cu mesaj rostit explicit mai mult sau mai puțin rimat sau ritmat...Am început să fug de cuvinte : m-am îndrăgostit  nebunește  de  Andre Rieu, deși am crezut că Edvin Marton nu va cunoaște detronarea în inima mea...Ador armonia ,, Dansului ungar” al lui Brahms, și   ,,Iarna” lui Vivaldi mă conduce în fiecare dimineață pe căile gândurilor, incitând în mine nevoia de a zări la fereastră măcar un fulg...De asemenea,  simt cu toată ființa mea că fără Igor Krutoi efectiv nu aș ști să viețuiesc, aș fi săracă și goală sufletește și nu aș mai găsi drumul întortocheat  către   mine însămi...Îl venerez și îl chem mereu și mereu, fără odihnă și fără somn, pe el cu pianul lui fermecat,  în nopțile și în zilele mele cu nori sau cu soare...

Ușor, ușor, aplecarea mea către muzica necuvântată mă determină să mă înțeleg : sufletul meu acționează poate  instinctual în perioada aceasta fugind de vorbe...Am obosit de atâtea cuvinte așezate unul lângă altul în mine, între mine și cei cu care le schimb din motive mai greu sau mai ușor de îndurat : cuvinte profunde sau banale,  dureroase , pompoase, goale, prefăcute, ipocrite, frumoase, cuvinte de crezut sau de necrezut, cuvinte cu tâlcuri ascunse, cuvinte care m-au rănit  cu lama lor oțelită, cuvinte care mi-ar putea  aduce  vindecare(?)...Simt azi, nu știu pentru câtă vreme...că toate cuvintele sunt...poveri care mă doboară...

De aceea, pentru ceva- vreme, sufletul meu fuge de vorbe...și cântă...  

  

Ultimele zile de toamnă-ultimele gânduri de toamnă...

Ultimele zile de toamnă mă aduc în fața paginii nescrise...gândurile mele rătăcesc printre zilele  aurite ale toamnei mele.S-a împlinit un an de când am un blog,  de când scriu ,,CUVINTE DE NISIP”, un an de când am mărturisit preatulburată că sunt,,NĂSCUTĂ TOAMNA”...un an despre care știu acum că îmi voi aminti adesea...E o bucurie adevarată(nici nu știți cât de adevărată!!!!) fiecare scriere de aici, fiecare comentariu primit de la cunoscuți și necunoscuți, fiecare vizită ce se înregistrează  (peste 10 000 de vizite, firește, peste 10 000 de bucurii!!).Constatam într-o zi  că numărul vizitatorilor e foarte mare, în comparație cu numarul celor care își aștern gânduri, sfaturi, comentarii...Oricum, e o bucurie mare să vă știu  luând cu voi măcar pentru câteva clipe gândurile mele...

Ultimele zile de toamnă mă aduc, deci, în fața paginii nescrise...Jurnalul toamnei mele strălucește de o lumină blând-aurie: clopoțelul reînceperii unui nou an școlar, zbor prin nori, Manneken pis(Bruxelles), Les jardins du Luxembourg, ore, note, cursuri, tulburări, emoții, zile grele, renunțări, lacrimi, zâmbete, amestecate miraculos, ca în viața oricărei ființe VII...Am mai spus-o, toamnele îmi sunt dragi, mă amețesc ...Toamna mă amestec printre frunze și urmăresc fiecare fir de vânt, pândesc toate ploile de la ferestrele din mine și petrec cel mai mult timp în adâncul meu, răvășit de întrebări uluitoare...Toamna nu caut vorbele, ci exist ca  să privesc, să ascult, să mă gândesc, să mă rog, să implor, să vreau, să renunț, să cred, să înțeleg, să uit, să plâng, să aștept, să merit, să... mor în fiecare frunză, să încerc învierea în fiecare dimineață cu soare...Toamna  e un anotimp al celor care poartă în,,colivia toracică”  un suflet...

Ultimele zile de toamnă îmi amintesc frumos că se împlinește un an de când voi luați cu voi pentru clipe crâmpeie din mine...Ultimele zile de toamna îmi amintesc în tăcere, cu lumina lor blând-aurie că am rămas  vie, oricâte frunze vor fi murit, chinuite,  în mine...