A fost o primăvară lungă.Am
împărţit-o la zările depărtate, am purtat-o prin trenuri şi deasupra norilor,
am luat-o cu mine în bagaje, am risipit-o peste zilele grele, m-am întremat din
mers cu razele ei blânde…
Început de aprilie… La Târgu-Jiu l-am întâlnit
pe Brâncuşi-…Poarta –Sărutului mi-a părut simplă şi firească- o trecere albă,
emoţionantă către aleea înverzită ce ştie drumul către Masa
Tăcerii, sub pletele despletite într-un verde prietenos al sălciilor de pe
malul Jiului. Coloana Infinitului ne-a tulburat clipele…şi aşa greu de îndurat
datorită competiţiei naţionale dificile (şi amare pe alocuri) ce ne- a adunat în
oraşul înmugurit al lui Brâncuşi…Premiul Corei mi-a adus zâmbet şi frumuseţea
gândului timid că e soare…
Sărbătorile de Paşti m-au oprit
pentru câteva zile ploioase, reci, apăsătoare, ostenite la peste 2000 de km
distanţă.La Brugges, într-o biserică neştiută am ascultat slujba de Înviere nemiscată,
tăcută, tulburată.Vestirea minunii eterne-,,Hristos a înviat!”- în franceză, flamandă, engleză, greacă, rusă şi română a fost parcă o izbândă
uluitoare, desăvârşită!Am colindat apoi undeva, într-o ţară
frumoasă, departe, departe, pe malul aurit al mării, într-o joacă ameţitoare cu
vântul, cu valurile, cu cerul întreg…
Am alergat însă acasă, căci alte
drumuri mă chemau la Iaşi…Iaşiul
de care sunt şi voi rămâne îndrăgostită fără tăgadă, fără ezitări, fără
margini… Iaşiul cu picturile lui Sabin Bălaşa, cu bojdeuca fermecată a
Împăratului Poveştilor din mahalaua Ţicăului, Iaşiul cu plopii fără soţ, cu
teiul vechi eminescian, Iaşiul cu tot
Copoul lui în sărbătoare, Iaşiul
cu oameni ce poartă suflete alese
şi profund împodobite, Iaşiul cu străzile lui înclinate pe care aleargă
tramvaie aurii, cu cele mai frumoase ploi albe de cireş… Am râs şi am plâns la Iaşi de câteva primăveri încoace.Am
încercat şi am aflat drumul către poezie, către pictură, drumul luminos al sufletelor
elevilor mei pasionaţi de arta cuvântului…
Reînceperea şcolii de după
vacanţa de Paşti in ziua Sfântului Gheorghe mi-a adus multe, Doamne, tare multe
urări!Şi atât de multe buchete de flori,
cum nu ştiu dacă am mai primit vreodată(printr-o minune frumoasă, eu primesc
adesea flori!)! Toată casa mea a zâmbit în nenumărate culori la vizita lor îndelungată, binecuvântată!!Lipsisem
aproape o lună…mereu pe drumuri, grăbită
spre trenuri şi avioane, trăgând după mine bagaje uneori prea greu de purtat…tânjisem
după un adverb de loc nepreţuit:,,acasă”…
Acasă însă clipele mele sunt amanetate pentru
încă multă vreme, iar primăvara mea se lasă invadată de teste, concursuri, renovări,
cursuri, examene, teorie, emoţie, nervi, teamă, griji, nesomn, nelinişti,
nepace…E greu şi limanul e încă departe.
A fost o primăvară lungă.Am
împărţit-o la zările depărtate, am purtat-o prin trenuri şi deasupra norilor,
am luat-o cu mine în bagaje, am risipit-o peste zilele grele…Oftez, îmi trimit
privirile spre zări cu soare şi las povestea ei, povestea primăverii să meargă aşa
cum vrea ea, mai departe…
intotdeauna este o placere si o bucurie sa citesc printre randurile tale ticluite cu atata suflet!
RăspundețiȘtergereMultumesc mult, Terymery:pentru ca citesti si pentru ca imi lasi un gand aici!
RăspundețiȘtergere