Un salon cu pian, o canapea roşie, trandafiri albi, lampadare vechi si...LARA FABIAN...

În viaţa oricui există oameni care, voit sau inconştient le influenţează lumea interioară: unii aduc torturi, suferinţe, nefiinţă…Alţii sunt cei care ne reamintesc periodic adevărul că viaţa e frumoasă…Ei bine, Lara Fabian e o artistă care m-a convins adeseori că port un suflet, că spaţiul însumat de acesta e capabil de a străluci de fericire…Ea, cu vocea, cu armonia, cu mesajele, cu melodiile ei tulburătoare…A trăit în mine de când am aflat-o, am chemat-o adeseori când am rămas singură sau când am vrut să o înfăţişez celor dragi…La începutul acesta de primăvară, ea a venit chiar dacă nu îndrăznisem să o chem…a venit mai mult ca niciodată, a venit în carne, oase şi…cântece!

Duminică m-am trezit cu gândul că o voi afla…că o voi vedea…Era tulburarea unei bucurii aproape depline…(mi-e ruşine să mărturisesc emoţia care m-a răvăşit toată ziua, cum de multe ori mă tem să dezvălui tot ce simt, cum simt, pentru a nu trece drept o fiinţă prea  ciudată…).Am numărat ore, clipe…nu m-am putut concentra la nimic…Am întâlnit-o spre seară, într-o sală plină de suflete care ştiu sigur că o adorau: ştiu sigur din nebunia aplauzelor lor, din privirile înlăcrimate(nu exagerez!), din nenumăratele pancarte de genul- “Tu nous a manqué”, ,,Tu m’as change la vie!” Scena a fost amenajată concordant cu starea transmisă de muzica ei:  un salon cu pian, o canapea roşie, trandafiri albi şi lampadare vechi…Am acultat-o ca şi când timpul nu-şi mai ştia curgerea: "J'y crois", "La difference", "Immortelle", "Le secret”, "Adagio", "Always", "Je suis malade",,,Je t’aime” şi "Pas sans toi", un cântec despre care a spus că l-a compus în urmă cu 22 de ani şi pe care l-a interpretat la cel de-al doilea bis. "Sensul acestui cântec este sensul vieţii mele, iar sensul vieţii mele este legătura pe care o am cu voi. Însemnaţi atât  pentru mine şi cred că şi eu însemn ceva pentru voi. Fără voi, nimic din toate acestea nu ar fi posibil. Voi cânta acest cântec pentru voi şi pentru fetiţa mea”.

5 000 de oameni au cântat într-un glas,,Je t’aime”, ,,Je suis malade”, iar eu nu am ştiut dacă să mă bucur sau să mă întristez că am împărţit mesajul frumos al cestor cântece cu oameni despre care habar nu aveam că ştiu( ca şi mine) toate versurile, toate refrenele… A fost aclamată continuu: după fiecare melodie, întreaga sală se ridica în picioare pentru a o striga, pentru a o aplauda de-a dreptul frenetic…A primit flori aproape continuu…Nu, nu am ştiut că e atât de iubită aici…dar am găsit la oamenii aceia confirmarea că vocea şi melodiile ei, maniera în care transmite sentimente merită bătăi frumoase de inimă…La sfârşit  toate chipurile dimprejur purtau în ochi strălucire : lacrimi de bucurie, de recunoştinţă, de entuziasm, iar în pieptul meu furtuna râvăşise toate gândurile, orice cotlon de trăire…

Nu simt nevoia să pledez  pentru ea, nu recunosc în mine intenţia de a convinge pe cineva că are o voce curată, o atitudine frumoasă, mesaje emoţionante, pentru că ştiu sigur că gusturile muzicale sunt conforme cu lumea interioară a fiecăruia…Lumea mea primeşte din când în când mesajul că viaţa e frumoasă(trista sau  însorită, dar frumoasă!)…iar mesajul acesta mi-l trimite câteodată…Lara Fabian…