Dreptul la...primăvară

Am găsit mereu legături între sufletul meu şi anotimpurile ce s-au perindat prin calendare…le-am creat semnificaţii, le-am dat rezonanţa pe care bătăile inimii mele  au dictat -o…Aşa am ajuns la concluzia că primăverile ne schimbă vieţile… Măcar puţin!!!! (după ce în cursul iernii am consumat trăirile, energiile adunate în noi peste an…ca într-o hibernare)…

Am mai vorbit cândva aici, cui a vrut să mă creadă despre hipnoza în care intră sufletul meu în primele-prime clipe de primăvară, când sosesc primele zvonuri , primele scânteieri de biete diamante şovăielnice prin aer…când prea puţine inimi simt apropierea ei înmiresmată…Această perioadă îmi pare o taină, un secret despre izvorul  farmecelor, o lume neştiută şi neadulmecată de nimeni…Nu simt exuberanţă, nici dezinvoltura unor clipe fericite…ci o tulburare , o emoţie pe care nu ştiu să o las recompusă în cuvinte…ca o aşteptare. Apoi ştiu că vor veni înfloririle, însorirea şi primăvara va fi  la îndemana oricui.Bucuria nu va mai fi un secret atunci, îmi va părea un lucru ştiut, neridicat la rang de vrajă, de hipnoză binecuvântată.

Şi în vârful picioarelor, temându-mă să nu rup vraja, am plecat departe să întâmpin anotimpul acesta drag, după o iarnă care mi-a consumat multe dintre  speranţe, multe dintre zâmbete şi aproape toate puterile…Primii  paşi dezgheţaţi, tuburaţi către primăvară i-am făcut cu emoţia revenirilor.Am hoinărit fără ţintă pe  străduţe pietruite , am hrănit lebedele cu ciocolată sau cu pizza(depinde de oraş…), am cercetat cu frenezie chipurile trecătorilor, parcurile, cafenelele.M-am bucurat copilăreşte la gândul frumos că atât de multă lume alege să stea pe iarbă, la soare şi să…citească(cât mi-aş fi dorit să vadă asta toţi elevii mei care citesc doar de teama unei note proaste!)!!Nu poţi simţi decât entuziasm în prezenţa atâtor suflete împrietenite cu rândurile pline de o eternitate de înţelesuri!Mi-a venit să îi salut, să îi întreb ce tâlcuri au poveştile lor.La Amsterdam l-am căutat pe Van Gogh…şi l-am găsit:culorile lui au picurat în mine primăvară…Am admirat atâtea chipuri de femei în tablourile lui!Mi-am închipuit atâtea poveşti despre primăverile lor…Am revăzut  străzile pariziene pictate de el ca într-un joc de copil cu mov şi galben…şi verde…şi mi-am umplut privirile de …flori: ,,Floarea-soarelui”(celebra şi uluitoarea floare a lui Van Gogh), irişi, roze…Ce vizită mai asortată cu primăvara aş fi putut afla oare  pentru sufletul meu?

Începutul acesta vrăjit de primăvară mi-a reamintit frumuseţea simplă a prieteniei, a speranţei, a nevoii de linişte…Mi-a reamintit toate acestea  acolo, departe de acest aici…

…Aici am revenit cu inima strânsă, cu teama copleşitoare de răsăritul soarelui, cu teama de fragilitatea sufletului meu…De cum am coborât din avion am simţit plierea în mine, din nevoia frenetică de a nu lăsa să zboare încrederea, bucuria, certitudinea, primăvara…

 Am găsit deci, mereu legături între sufletul meu şi anotimpurile ce s-au perindat prin calendare.Azi ridic privirile către cer şi îmi spun că primăvara nu va veni până când nu ne schimbăm la faţă ca pământul, ca pădurea…La venirea ei  ar trebui să învăţăm să ne cerem toate drepturile: la pace, la zâmbet, la dragoste, la împăcare, la linişte, la domolirea tristeţilor din adâncuri… Să ne îndreptăm spatele, să tragem aer în piept şi să zâmbim măcar şovăielnic şi visător, să ne încredem cu câteva bătăi măcar ale inimii noastre că primăvara poate, dacă vrem, să ne schimbe- fie şi puţin, puţin, puţin- viaţa!Asta e menirea ei binecuvântată!