Remember

Era toamna.O toamna ce urma unei veri de singuratate deplina, de tacere.Alesesem singuratatea, si tacerea din instinct, firesc, dupa multi ani de nesinguratate, ani frumosi si tristi, profunzi si neintelesi pe alocuri, minunati si extenuanti, al caror paradox il voi recunoaste fara tagada oricand.

Era, deci o toamna in care sperantele mele nu aveau culoare si nici entuziasm...parca nici nu stiam de existenta lor.Traiam fara sa caut nimic special, bucurandu-ma, in felul meu simplu, de ticaitul ritmic al ceasului de la mana.Intr-o seara din toamna aceea(se implineesc azi fix trei ani de atunci), cineva a aparut in viata mea nechemat.L-am primit tot din instinct, firesc, cu alaiul lui de ezitari, blocaje, ploi de stele, liniste, blandete, bunatate, nenumarate hoinareli, frumoase batai de inima.Am facut impreuna atatea lucruri pentru prima data, incat m-am intrebat adesea cu ce mi-am ocupat vremea pana sa fim impreuna.A fost liniste si soare, si pace!Si nu mi-a fost teama de departari!Niciodata!Departarile nu mi-au intunecat increderea, nu au risipit nici linistea, nici soarele, nici pacea...

E toamna din nou, a treia toamna pe care o sarbatorim impreuna si nu ma intreb prea insistent nici azi nimic.Exista acolo, sus, in spatiul acela aurit, desavarsit, o entitate uluitoare care cunoaste sufletele, si gandurile, numarul si culoarea zilelor ce vor veni.Caut cerul cu privirile senine si ii multumesc fara vorbe pentru toamna aceea si pentru toate toamnele ce au venit ca sa parguiasca, sa aureasca dupa legile lor fascinante gandurile fosnitoare ale copacilor mei roditori.