În valea dintre suferinţă şi moarte, singurătatea e un oraş fericit!!!

Azi am ramas iar singura…

Tacerea din camera mea in seara aceasta, aburul care se ridica bland si aromat din ceasca alba cu ceai, sclipirea inghetata a zapezilor de la fereastra ma transpun in lumea unei  poezii care mi se pare atat de frumoasa, atat, atat de frumoasa!De dragul acestei poezii incep sa  ma gandesc la singuratati : la singuratatile mele sfasietoare, planse, urlate, la singuratatile mele frumoase, linistite, dorite,  cautate, la singuratatile pe care le-am preferat uneori unor nesinguratati care ma tineau captiva in suferinte grele, la singuratatile care au trecut sau care vor urma …

Sufletul meu a traversat veacuri, zile, clipe de singuratate: singuratatea face sau a facut parte dintotdeauna din viata noastra, a tuturor…

Am ramas deci, singura din nou…Cu ceaiul, cu ninsoarea, cu sunetul de neoprit al telefonului… Am ramas singura, dar(ridic priviri recunoascatoare catre cer), jur ca  sunt mai putin singura ca oricand!

P.S.Va rog, cititi cu sufletul versurile de mai jos!Promit intalniri constante cu poezia: poezia e alt ,,oras fericit"!!!

Singurătatea

     de Ana Blandiana

Singurătatea e un oraş

În care ceilalţi au murit,

Străzile sunt curate,

Pieţele goale,

Totul se vede deodată

Dilatat în pustiul

Atât de limpede sortit.

Singurătatea e un oraş

În care ninge enorm

Şi niciun  pas

Nu profanează lumina

Depusă în straturi,

Şi numai tu, ochiul treaz

Deschis peste cei care dorm,

Priveşti, şi-nţelegi, şi nu te mai saturi

De-atâta tăcere şi neprihană

În care nimeni nu luptă

Şi nu e minţit,

Unde-i prea clară

Ca să mai doară

Până şi lacrima de animal părăsit.

În valea

Dintre suferinţă şi moarte,

Singurătatea e un oraş fericit.