Fără cuvinte...

De când mă știu, muzica a făcut parte din mine, din toate clipele mele dureroase, strălucitoare, năuce sau banale.Muzica mi-a ținut mereu de urât și de frumos, mi-a acompaniat fără încetare  trăirile, m-a înălțat sau m-a prăvălit în mine. Prin viața mea se perindă de când exist  fel și fel de interpreți, fel și fel de cântece, fel și fel de versuri :  lista e luungă, atât de luungă(!), și tare dragă mie...În fiecare clipă liberă ascult o melodie, rostesc cu tot sufletul niște versuri, concordante mereu cu bătăile inimii mele, cu stări de moment, concordante mereu cu zâmbetele sau cu lacrimile mele.Știu pe de rost mii și mii de versuri, am tradus aproape toate cântecele care m-au vrăjit de-a lungul vremii, pentru că am simțit dintotdeauna nevoia frenetică să știu și să interpretez în manieră proprie  mesajul care însoțește acordurile muzicale.

De ceva vreme însă, pe nesimțite, am alunecat în afara cuvintelor, în afara versurilor, în afara nevoii de a asculta vorbe acordate cu note muzicale: am început să observ că muzica ce însoțește clipele mele de acum, nu mai are refren cu mesaj rostit explicit mai mult sau mai puțin rimat sau ritmat...Am început să fug de cuvinte : m-am îndrăgostit  nebunește  de  Andre Rieu, deși am crezut că Edvin Marton nu va cunoaște detronarea în inima mea...Ador armonia ,, Dansului ungar” al lui Brahms, și   ,,Iarna” lui Vivaldi mă conduce în fiecare dimineață pe căile gândurilor, incitând în mine nevoia de a zări la fereastră măcar un fulg...De asemenea,  simt cu toată ființa mea că fără Igor Krutoi efectiv nu aș ști să viețuiesc, aș fi săracă și goală sufletește și nu aș mai găsi drumul întortocheat  către   mine însămi...Îl venerez și îl chem mereu și mereu, fără odihnă și fără somn, pe el cu pianul lui fermecat,  în nopțile și în zilele mele cu nori sau cu soare...

Ușor, ușor, aplecarea mea către muzica necuvântată mă determină să mă înțeleg : sufletul meu acționează poate  instinctual în perioada aceasta fugind de vorbe...Am obosit de atâtea cuvinte așezate unul lângă altul în mine, între mine și cei cu care le schimb din motive mai greu sau mai ușor de îndurat : cuvinte profunde sau banale,  dureroase , pompoase, goale, prefăcute, ipocrite, frumoase, cuvinte de crezut sau de necrezut, cuvinte cu tâlcuri ascunse, cuvinte care m-au rănit  cu lama lor oțelită, cuvinte care mi-ar putea  aduce  vindecare(?)...Simt azi, nu știu pentru câtă vreme...că toate cuvintele sunt...poveri care mă doboară...

De aceea, pentru ceva- vreme, sufletul meu fuge de vorbe...și cântă...