Innamorati...

M-am îndrăgostit din nou, simplu şi minunat, aşa cum m-am îndrăgostit de tot ceea ce am primit în inima mea nebună şi curajoasă, fără condiţii, motive şi pretenţii :

…am ales Italia pentru a abate spre ea drumul meu prin vacanţă în 10 minute şi fără vreo prealabilă analiză amănunţită.Nici macar nu facusem rezervari pentru cazare când am plecat de acasă (pentru că  eram  prea fericită de tovărăşia nesperată a celor care mă însoţeau)!Auzisem, sigur, multe poveşti ale prietenilor despre farmecul locurilor, despre poezia rimată, muzicală a acestor meleaguri, poveşti pe care le-am ascultat vrăjită, cu capul în palme şi cu zâmbetul călătorului care speră…Ştiu sigur însă că, părăsind Slovenia în care ne-am abătut cu drag pentru o vreme şi apropiindu-ne de Italia, am aşteptat emoţionată reacţia sufletului meu la întâlnirea cu ea, şi nicidecum revederea unor ilustrate prevestite de către prieteni- turişti încântaţi de plaiurile italiene.

Veneţia…Veneţia este atât de generoasă încât poate fi percepută în nenumărate maniere: unii ar spune că reprezintă atmosfera de carnaval, alţii ar numi-o leagăn al artei italiene medievale, destui sunt poate cei care

ar renega-o pentru aglomeraţia de pe străzi sau pentru veştile despre tencuiala desprinsă de pe vechii pereţi ai clădirilor deteriorate de ape…Eu o pot înfăţişa doar aşa cum am simţit-o eu hoinărind-o pe uscat şi pe ape: fru-moa-să!!!!În amintirea mea, Veneţia e ca o carte poştală luminoasă, desăvârşită, cu dantele de marmură, cu zbor de porumbei, cu străzi pe care m-aş plimba la nesfârşit, uitată de oricine, cu melodia atemporală a gondolierilor, cu ape, şi ape, şi ape colindate hipnotic, cu Palatul Dogilor, cu Bazilica San Marco, cu zvonuri despre Marco Polo, şi despre Casanova.Pentru mine Veneţia înseamnă Puntea suspinelor,

de unde condamnaţii la nefiinţă tânjeau în ultimele clipe de viaţă către lumina acestui, aceluiaşi soare pe care nouă  Veneţia ni l-a lăsat la discreţie în priviri, în fotografii, în sclipirea măştilor colorate de pe tarabe!Veneţia…Veneţia s-a mutat în mine cu toate poveştile ei tainice!Defintiv!

 La Verona am căutat, ca orice muritor pe care Shakespeare l-a convertit la iubire, veşti despre Romeo şi despre Julieta, veşti despre dragostea fără limite, fără condiţii, fără vreo moarte.Mărturisesc şoptit că aici am simţit în permanenţă o strângere de inimă nedesluşită şi,  ignorand mulţimea de pe străzi, cafenelele frumos împodobite, sub balconul Julietei m-am gândit la…puterea trăirilor din pieptul omenesc, la întâmplările ce pot nemuri o poveste.

 Milano nu mi-a spus poveşti lungi sau tulburătoare, dar m-a bucurat prin imaginea fără pereche a Domului şi m-a îmbiat cu hoinareală prin magazine, care(oare ce să fie asta?) nu mi s-a mai părut o goană atât de fascinantă ca altădată…

Îmi voi aminti cu drag clipele petrecute într-un oraşel italian, Biella, de balconul ingust unde am stat într-o

dimineaţă la poveşti si la zâmbete, înveseliţi de mirosul de cafea proaspătă şi de croasanţi(aşa e forma corectă!!!) calzi, de bucătăria italiană care m-a determinat să renunţ(temporar!) la dieta severă cu care mă întovărăşisem de luni bune, îmi voi aminti cu emoţie de splendoarea  regiunilor muntoase de la graniţa cu Franţa, îmi voi aminti interjecţiile şi bătăile de inimă cu care noi am întâmpinat din mers peisajele minunate răsărite în drum.

 Nu am vizitat decât zona de nord a Italiei, dar zilele petrecute aici mi-au promis altele, şi altele, şi, cu siguranţă, altele…Mi-au făgăduit o dragoste lungă şi frumoasă, şi tulburătoare! Dragii mei, sufletele oamenilor sunt diferite, de aceea, orice loc, orice obiect, orice text pot fi interpretate într-o infinitate de feluri!O, Doamne, şi in asta stă uneori frumuseţea lumii întreagă!M-am îndrăgostit de această ţară!Simt uneori că seamănă cu mine…m-am îndrăgostit şi, ca de fiecare dată când ne îndrăgostim, simt că nu mai contează…,,de ce’’!!