IERI...

…am ieşit pentru prima oară din casă, după 3 zile în care am dormit continuu: m-am îmbrăcat şi am ieşit în

stradă.Ochii mă dureau de lumina acestei primăveri indecise, dar s-au împrietenit docili cu ea…Am tras aer în piept, ca şi când n-aş mai fi respirat de ani întregi…şi am pornit pe trotuar spre…înainte, fără ţintă.Sunt singură în timpul zilei într-un oraş îndepărtat şi frumos-frumos, într-o ţară străină,,Uite, mi-am spus, au înflorit şi aici copacii-poate că primăvara nu mai e doar un zvon.”

La primul semafor m-am oprit.Dintr-o  maşină galbenă, un baiat zâmbeşte.Privesc împrejur…constat ca zămbeşte pentru mine.Mă uit încurcată în ochii...semaforului.Acesta nu ţine cu mine.Băiatul îmi cere numărul de telefon.Zâmbesc.Mă întreabă repede dacă eu cred în dragoste la prima vedere.Acum râd de-a dreptul.Îi spun că –nu.Chiar nu!Semaforul risipeşte în sfârşit clipele un pic ridicole.Zâmbesc în continuare şi mă întreb dacă mi s-a mai întâmplat asta.Nu, nu cred, nu îmi amintesc acum, şi nici nu contează.Vântul, şi soarele, şi zâmbetul lui Aprilie se joacă în părul meu, mi-l răvăşesc.(v-aţi bucurat vreodată când vântul v-a zburat părul?cred că da!).Vântul, şi soarele, şi zâmbetul lui Aprilie ametescă şi tic-tacul inimii mele grăbite.E frumos.Merg mai departe şi încep să mă gândesc la ,,dragostea la prima vedere”.Decid că nu am crezut niciodată în ea.Tot ce am iubit(oameni, locuri, carţi, ocupaţii, obiceiuri, anotimpuri) am iubit cu toate celulele din care sunt făcută, dar numai după –categoric-mai multe vederi.Am iubit mereu, mereu, mereu atâtea fiinţe, şi atâtea lucruri dar doar dupa ce le-am obişnuit  cu sufletul meu!!!…

Paşii mă aduc la gară(aud că e cea mai frumoasă din lume…).De pe 5 etaje pleacă zeci de trenuri: sute şi mii de oameni îşi poartă gândurile, bagajele, surâsurile.Aş vrea să am vreme măcar o zi întreagă să îi fotografiez pe toţi.Cum să găsesc trenul pe care îl vreau?Merg la un ghişeu şi cer un bilet,,just one way”.La peronul 3 mă aşteaptă trenul meu.E linişte.Urc, mă aşez la fereastră, îmi scot cartea.O pun la loc, în geantă:azi e mai bine să privesc pe fereastră.Îţi scriu un sms.Ştiu că eşti la cursuri şi risc să nu primesc răspuns.Surprizele au riscul lor...Şi ce?Trenul meu aleargă frenetic(cred că 200-300km pe oră).E frumos!Ajung repede(10-15minute).Se deschid uşile.Câţiva copii năvălesc pe peron.Eu cobor în urma lor.Mă uit la ceas.Cursurile tale trebuie să se fi terminat acum.Dacă nu ai primit mesajul?Dacă nu ştii că ţi-am ieşit în drum?Pe peron e forfotă mare: din nou chipuri-chipuri-chipuri…Îmi ieşi în drum râzând…râd şi eu: ,,Trebuie să bem o cafea!!”…

Ieri…am ieşit prima oară din casă (şi din mine) după 3 zile în care am dormit continuu.Ieri nu am făcut nimic, nimic special.Doar m-am făcut pe mine oarecum fericită…