TROC...

M-am trezit cu mult dupa pranz.Sunt singura.In gradina mea e soare, dar stiu ca nimic nu mai e ce pare a fi…

Iau prima gura de cafea, ma gandesc la valizele pe care le-am golit acum mai bine de o luna si dupa ce inspir  in adancul meu cel mai adanc si prima gura de aer curat a amiezii privesc cerul: cu lacrimi in ochi imi spun ca azi trebuie sa cred ca e toamna…E toamna de dupa o vara care…ma mir ca nu m-a ucis…o vara bizara, o vara amara…

Legea firii ma obliga si pe mine azi la trocul ei etern: schimb o vara care mi-a adus  emotii, mandrie frumoasa, recunostinta curata, lacrimi de toate felurile, de toate culorile, sfasieri, dureri, nedreptati,

roade fermecate, mahniri, dezamagiri, revelatii, suferinte vecine cu nefiinta.Schimb deci, vara aceasta imposibil de trait cu o toamna grea, neintuita, neasteptata, nevotata de inima mea, nechemata, otravita, ravasita, chinuita.O toamna care imi goleste ochii de lacrimi, chiar daca muscata pe care am ingrijit-o cu toata dragostea mea peste vara e azi mai splendida ca niciodata…

Azi sunt si eu doar o biata fiinta fragila, cum rareori mi-am permis sa fiu; trocul zilei de azi e unul pe care nu il voi intelege decat poate altadata, in alte ragazuri de vreme, dupa ce voi fi vietuit ceea ce e menit sa fie vietuit de inima mea…

Stiu…e atata soare in gradina!Si inca sunt atatea flori crescute de mine, atatea flori care isi revin doar dupa ce eu trec pragul acestei case dragi!Stiu!Dupa orice vara vine toamna de cand e lumea…Si mai stiu ca exista inca pe lume atatia oameni care ma iubesc fara conditii, exact asa cum ii ador si eu pe ei…

Daca ati sti cate pasari colorate atrage marul meu!Daca ati sti (Doamne!) cat de cinstit iubesc, muncesc si simt despre oameni!! Daca ati sti cat de uluita sunt de schimbarile anotimpurilor acestora…Daca ati sti, atunci ati intelege de ce plang, desi am o muscata rosie, frumoasa, crescuta de mine in soarele acesta de toamna de la capatul lumii…       

Reteta imperfectiunii

In fiecare zi, la fiecare pas, intalnesc  texte hotarate sa ne ,,schimbe  viata”, sa ne transforme in fiinte perfecte, in biete entitati ideale, fara dileme, fara incertitudini, fara esecuri.La orice rasfoire a paginilor virtuale gasesc incitante titluri-minune: 5 metode prin care iti poti afla sufletul pereche, 10 sfaturi pentru a preveni esecul marital, 7 motive pentru care sa nu te casatoresti inaintea varstei de 30 de ani, 7 posibilitati de a-ti schimba viata, 10 pasi care te pot conduce spre succes…Recunosc, de nenumarate ori devorez astfel de articole, cantaresc sau nu metodele/sfaturile/ideile/necesitatile…mentionate cu intelepciune prin reviste, insa ma gandesc azi…asa, autointerogandu-ma intamplator aici, in apropierea unei ploi marunte, pe terasa pietruita a unui castel pustiu, ca nu mai cred de multa vreme in retete.Sau, mai précis, eu cred ca nu am putut tine cont de ele niciodata.Nu am facut-o nu din trufia atoatecunoscatorului, nici din ingamfarea fiintei care stie raspunsuri pentru orice dilema(nicidecum!!!), nu am facut-o pentru ca nu ma pricep sa urmez pasi prestabiliti…premeditati.

Povestile mele de iubire(cele putine, dar frumoase si adevarate), au curs departe de regulile prestabilite ale

succesului: am incalcat multe conventii, m-am indepartat uneori de firesc, am iertat impardonabilul, ori am persistat in greseli vizibile din afara cu ochiul liber(ochiul oricui, dar nu al meu).Am ramas intre randurile unui poem uneori prea mult, alteori poate prea putin, dar, in mod sigur, am ramas atat cat am simtit eu sa raman, asa cum am simtit eu sa fiu.Am ascultat toate sfaturile celor dragi, insa nu am putut actiona decat asa cum m-a sfatuit inima mea(bine sau rau).Nu am stiut reteta prin care sa adaug anumite ingrediente obligatorii , ci am adus tot ce am fost eu, absolut tot ce m-am priceput la un moment dat sa fiu…

Meseria m-a chemat fara vorbe!Sufletul meu a alergat fara impiedicari inspre ea.Stiu ca retele succesului vorbesc despre alegerea atent cumpanita a unui domeniu profitabil, competitiv, eventual din mediul privat, intrucat vietuim intr-o tara in care statul nu isi pretuieste cetatenii.Stiu ca am trait momente in care orice om cerebral, echilibrat ar fi spus,,Adio, Romanie!”, insa nu sunt nici echilibrata, si nici celebrala in momentele in care trebuie sa aleg: aleg fara ezitari cu sufletul, nu cu mintea!!O fi bine, o fi rau??Oare ce ar spune retetele fericirii…Inca nu stiu, inca nu pot sa le pun la inima… Ba mai mult, singurele reguli dupa care ma ghidez in relatiile cu parintii, cu elevii mei, cu toti colegii sau cu sefii pe care ii am pentru diferite perioade de vreme, credeti-ma, tot cu inima mea le asortez!!!

Nu cred in retete!Nu cred nici macar in retetele culinare: in adancul sufletului meu cred ca mancarea cea mai gustoasa iese tot atunci cand o prepari cu drag, adaugand ,,la ochi” sau ,,dupa gust”ce crezi tu ca ar mai merge…

 Nu cred in retete!Le fac pe toate dupa inima asta a mea, dupa masuri, cantitati, pasi, sfaturi ad-hoc realizate doar de ea…

Ploua mult, desi e toiul verii si toti copacii batrani isi fosnesc vorbele intr-o limba incalcita, bizara.Cred ca retetele  sunt pentru oamenii aceia perfecti.Eu nu stiu sa fac decat cum, cat, ce simt cu toata fiinta mea.Pentru ca nu sunt o fiinta perfecta!

P.S.Si nici nu cred ca voi fi...

Kalispera...

Astazi m-am trezit speriata de zgomotul unei ploi torentiale care biciuia asurzitor obloanele dormitorului.Aici, in coltul acesta de viata, se aduna uneori toate anotimpurile intr-o zi, iar certitudinea verii a ramas in urma, in calendarul lasat acasa.Am luat cu mine doar gandurile calde la vacanta, cu ele mi-am captusit sufletul ghemuit cuminte, in mine, ghemuit in singura lume pe care el o cunoaste inca.

Nu mai asociez de multa vreme vacanta cu distractia.Pentru mine, vacanta e un prilej binecuvantat de a-mi trage suflul, si mai ales de a petrece timp cumva-oricum, in tihna,  cu cei dragi, timp pe care felul in care vietuim fiecare dintre noi nu ni-l mai lasa.Am ales un loc scaldat intr-un soare neobosit, la malul bland al unei mari risipitoare de energii albastru-turcoaz.

Adun aleatoriu ganduri si le revars pe aceasta fila, insotite de un sir de imagini stranse din zilele cu soare:

pescarusi, barci, vapoare, nisip, ape, maslini, leandri in floare, cafea bauta in zori pe un balcon, deasupra marii, cu cei dragi, scufundari, inot, apusuri splendide, tristeti, zambete, fructe de mare, sate pescaresti, stanci, valuri, umbrele de soare, marmura alba, plaje pustii, plaje animate, colindat, fotografiat, somn incert, catre seara, pe un sezlong auriu, arici de mare, brize ametitoare, stradute inguste, pietruite, case albe, obloane albastre, povesti vechi, antice, rascolitoare, lacuste cu zumzet rasunator, mandarini, pisici tacute, supa de peste…kalispera…

Stiu…nimic deosebit.Nimic uimitor, nimic fascinant…Nu mai e nou nimic sub soare, stim cu totii.E o poveste banala, eliptica,  despre un crampei de vreme, despre un crampei de lume, despre un crampei din mine.