duminică, 3 ianuarie 2016

MI-A SCRIS MULT...ŞI EU AM PRIMIT.TOTUL!


 S-a încheiat un an.Cumplit, superb, copleşitor, greu, de neuitat.Entitatea supremă care rânduieşte destine mi-a scris mult.Şi eu am primit.Totul.Fără ,,de ce-uri”, fără cercetari lipsite de rost.Fie că m-a durut până la limita vieţii, fie că m-am temut până la pierderea minţii, fie că am simţit nevoia  să urlu de fericire sau am căutat disperată vorbe omeneşti de recunoştinţă, am trăit de toate, de toate.AM TRĂIT.

În primul rând, am purtat în mine o minune.I-am dat bătăi dintre bătăile inimii mele.Am ştiut când mi-am împărţit sufletul în două:o parte a rămas a mea, o parte s-a făcut a ei!Şi sângele l-am împărţit cu ea, şi toată bucuria mea de a fi(care, dacă ar fi concretă, ar muta stancile din loc, acolo unde îmi doresc eu să le mute!).Şi mi-am văzut minunea  părăsind lumea caldă a pântecului meu şi venind în lumea aceasta mare, pentru a o şti şi alţi oameni care aşteptau să o ştie, să o  adore, să o bucure.Anul acesta este anul care mi-a adus o Evă…şi o Marie.Şi nu îl voi uita cât va fi să fiu eu!

Pe de altă parte…am tot muncit.În anul acesta greu.Am trudit.10 şi 12 ore pe zi.Cu toate forţele.Şi cu tot dragul(habar nu am cum am putut, dar am putut!).Am căutat neîncetat  să-i ajut.Să fac să le fie mai uşor.Să îi fac să simtă CUM şi CE învăţăm.Am dat alte câteva zeci de examene odată cu fiecare elev al meu.Cu unii am plâns, cu alţii m-am bucurat, în toţi am pus (pic-pic-pic, tic-tac, tic-tac)…inimă!În toţi!

Am încercat fără odihnă să îi fac fericiţi pe cei iubiţi.Chiar şi atunci când m-am clătinat.În clătinare…
le-am zâmbit, ca să creadă că e doar un joc.Un joc de-al meu.Fără reguli prea clare.Nimic nu e mai frumos decât să POŢI să găseşti forţa să îi faci fericiţi pe cei pe care îi iubeşti!De fapt, nevoia de a-i  şti bine e ca o sete cumplită pe care nu pot să o potolesc  niciodată de ajuns.De ce?Heei, am zis că totul se întâmplă fără,,de ce”!

Am iubit şi în anul acesta încheiat, aceiaşi oameni pe care i-am iubit şi în anul trecut, şi în anii dinaintea anului trecut.Aceiaşi oameni…Că aşa iubesc eu… I-am iubit mereu sincer, fără,,dacă”, fără,,doar dacă”, fără,,pentru că”, fără,,poate”, fără,,stai puţin să cântăresc dacă e bine sau ce primesc în schimb”.Nu trece nicio clipă de viaţă fără să ştiu iubirea.E o obişnuinţă ameţitoare şi unică.

In clipe de cumpănă, răscolitoare şi câinoase ca toate clipele de cumpăna, cred că m-am dezis în sufletul meu de câţiva dintre cei dimprejur.Fără să-mi povestesc,,de ce”.Fără să mă înfurii, fără să reproşez.Am ştiut că ar trebui să rămână prin viaţa mea mai ales cei care ştiu fără dubii ce să creadă despre mine.Despre ce fac, ce simt, ce vreau, ce trăiesc.Şi, ca de fiecare dată, legea compensaţiei s-a grăbit să îmi aducă  pe neaşteptate alţi oameni care mi-au mers şi mi-au ajuns la suflet.

Mi-a fost grea fiecare zi în adâncul meu...toate-toate zilele.Pe toate însă, le-am vieţuit intenţionat cu trăiri splendide, venite să creeze paradoxul devastator de ,,A FI”. Am învăţat din toate.De toate.De la toţi, buni şi răi.Ştiu că nu am supărat niciodată, nicicând voit pe cineva.Nu am încetat să văd neapărat binele şi seninul în ochii celor cu care mă întâlnesc.Nu mi-am pierdut naivitatea.Am învăţat şi nu voi înceta niciodată să învăţ…

S-a încheiat un an.Am inima strânsă.Dar am puterea să îl privesc, Doamne, în ochi, deschis, cu
certitudinea că am făcut tot ce m-am priceput să îl petrec firesc, frumos şi cinstit. Va veni alt an, plin de fapte, plin de întâmplări care nu s-au mai întâmplat niciodată:aşteaptă doar să ne întâlnească, să ne trăiască.Se încheie un an.Şi îl scrutez cu privirea  în noaptea asta, aici, într-o cameră de hotel, ascultând minunata răsuflare adorată a Evei.Mi-e greu, mi-e cumplit şi mi-e drag.Sunt omul de rând, simplu, emoţionat şi sincer care, animat de energia unui început, speră.Ştiu sigur atâtea dorinţe pe care le rostesc în mine, în şoaptă, smerit, cu grijă să nu le spun în gura mare…pentru a nu le risipi împlinirea !Ţi le încredintez cu emoţie, dragă 2016! Te rog, ai grijă ce faci cu ele!